spot_img
spot_imgspot_img
Cluj NewsCampanie IPJ Cluj: NU LĂSA TELEFONUL SĂ CONDUCĂ

Campanie IPJ Cluj: NU LĂSA TELEFONUL SĂ CONDUCĂ

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au demarat o campanie de informare şi prevenire a accidentelor rutiere produse pe fondul neatenţei la volan, în special a folosirii telefonului mobil.

Sub deviza ,,Nu te lasă condus de telefon!”, poliţiştii rutieri, împreună cu cei de prevenire, vor acţiona pentru responsabilizarea participanţilor la trafic, prin conştientizarea riscurilor pe care le implică manevrarea telefonului mobil la volan, chiar şi pentru câteva secunde.

Scopul acestui demers este salvarea de vieţi omeneşti.

Prin Ordonanţa de Urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, actualizată, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip ,,mâini libere”. Şoferii trebuie să fie conştienţi că, pe lângă faptul că încalcă legea atunci când utilizează telefonul mobil la volan, pun în pericol atât vieţile lor cât şi ale celorlalţi!

Recomandăm participanţilor la trafic să fie prudenţi, să respecte regulile de circulaţie şi să nu pună în balanţă telefonul mobil cu viaţa lor, a celor dragi şi a celorlalţi participanţi la trafic!

- Advertisement -spot_img
spot_img

More From RefleqtMedia

VIDEO – Trafic de canabis la kg, în Județul Cluj

La data de 21 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de...

Jandarmii clujeni în mijlocul comunității

În perioada 22-24 septembrie, pentru buna desfășurare a evenimentelor...

Lansare de carte la #FICT2023

Festivalul International de Carte Transilvania, la care RefleqtMedia este...

Percheziții ale polițiștilor clujeni într-o speță cu prejudiciu de 2 milioane de euro

În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție...

ANPIS oferă informații prin CALL CENTER

021.93.09! Este numărul unic de telefon la care puteți...

Iata ce s-a descoperit la statiile GPL din judetul Cluj

Comunicat de presă privind la rezultatele parțiale ale verificărilor...
- Advertisement -spot_img
spot_img
spot_img
%d bloggers like this: