fbpx
spot_img

Ca în cocină – cetățenii din blocul „G120” din Câmpia Turzii își aruncă nevoile în fața blocului

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Date:

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Share post:

Pagina PSD Câmpia Turzii a postat un clip video cu sesizările unor locatari de pe strada G. Barițiu din localitate, care se plâng de atitudinea persoanelor care locuiesc în blocul  G120, situat pe aceeași stradă.

„Domne, se c**ă în casă și aruncă rahatul pe geam” a spus, franc, unul dintre cetățeni.

Oamenii afirmă că au sesizat de mai multe ori instituțiile locale și că nimeni nu face nimic în această chestiune.

Nu este prima dată când locatarii din G120 sunt în centrul atenției. De-a lungul anilor, „multe și mari minunății” s-au petrecut în celebrul bloc din Câmpia Turzii, unde locuiesc mai multe familii cu situație economico-socială vulnerabilă.

Contactat de RefleqtMedia, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a declarat că au fost sesizări, atât la Poliția Națională, cât și la Poliția Locală, iar cele două instituții și-au făcut datoria.

„Din luna iunie și până acum, către Poliția Națională au fost efectuate 12 sesizări, dintre care 8 prin sistemul 112 și 4 pe telefonul Poliției Câmpia Turzii. În toate cazurile au fost aplicate sancțiuni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Totodată, a fost efectuat și un dosar penal, cu arestare, într-un caz de violență și tulburarea liniștii publice.

La Poliția Locală, pe apel la Dispecerat, 0264/991, au fost 16 sesizări, dintre care 13 s-au dovedit a fi pe fapte reale. De asemenea, polițiștii locali au aplicat sancțiuni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cât privește sesizarea cetățeanului din clip, acesta a venit în audiență la mine și mi-a spus că un locatar din G120 își face nevoile în casă … având în vedere că blocul respectiv este proprietate privată, noi nu avem și nici poliția nu are cum să intre în casa omului pentru a vedea dacă acesta, într-adevăr, își face nevoile în casă. Totodată, în ceea ce privește acuzațiile că omul își aruncă dejecțiile pe geam, nu pot să pun polițiștii locali să stea tot timpul la până pentru un singur om. Avem un oraș întreg de supravegheat, iar orașul are multe proble care trebuiesc rezoltate”, a declarat Dorin Lojigan, în exclusivitate pentru RefleqtMedia.ro

spot_img
spot_img
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social
spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

spot_img
spot_img

Related articles

Oficial! Condamnare PENALĂ pentru primarul de la Valea Ierii

Ce blestem pe cetățenii comunei Valea Ierii - să aibă doi primari, consecutivi, condamnați penal. Judecătoria Turda s-a pronunțat,...

Furnizare apă potabilă cu presiune redusă în municipiul Turda – 23.03.2023

Compania de Apă ARIEŞ anunță furnizarea apei potabile cu presiune redusă în data de 23.03.2023, între orele 00:00...

ACȚIUNE DE DONARE DE SÂNGE A POLIȚIȘTILOR DIN ALBA

    Zeci de polițiști din Alba au participat la o acțiune de donare de sânge, organizată în contextul sărbătoririi...

Accident la Campia Turzii – o femeie si trei minori, evaluați medical

Pompierii turdeni au intervenit in urma cu putin timp la un accident rutier petrecut la Campia Turzii.  Intervenția a...
%d bloggers like this: