În urmă cu o lună au fost reluate lucrările de edificare ale Bazinului Didactic de Înot, care va fi situat pe strada Teilor, nr. 1K.
Lucrările sunt realizate de MBS Group, societate din Turda a cărei administrator este fostul consilier local, Gabriel Silaghi și care a mai realizat bazine didactice de înot în Brașov, Ploiești și alte orașe din România.
Ei bine, se pare că activitatea de edificare a bazinului de înot din Câmpia Turzii merge atât de bine încât obiectivul de investiții ar putea deveni operațional cel târziu la începutul anului viitor.
„Primarul Dorin Lojigan a declarat într-un interviu acordat TurdaNews că lucrările sunt în grafic, iar obiectivul ar putea fi finalizat în acest an și dat în folosință cel târziu în primăvara anului viitor.”, scrie TurdaNews.
Actualmente, cetățenii din Câmpia Turzii care doresc să practice înotul fac naveta fie la Turda, fie la Luduș. Situația se va remedia odată cu operaționalizarea Bazinului de Înot Câmpia Turzii.












