Un conflict spontan petrecut pe fondul consumului de alcool era să-l coste viața pe un tânăr mureșean care a fost atacat cu bâtele de trei bărbați din comuna Ceanu Mare, județul Cluj.
Aceștia l-au surprins pe tânăr în timp ce conducea o femeie acasă, la orele nopții și, fără nicio scuză, au început să-l lovească cu bâtele.
Tânărul s-a prăbușit la pământ, iar atacatorii s-au făcut nevăzuți.
„După ce am ajuns în Ceanu Mare şi am lăsat-o acolo pe prietena verişoarei mele, numa` mă trezesc blocat de o maşină în care se aflau trei băieţi din sat. Se vede treaba că ne-au urmărit pe tot drumul făcut de noi de la discoteca din Triteni. Pe doi dintre ei îi ştiu – se numesc Alin şi Alexandru, pe celălalt, nu. Am ieşit din maşină să văd ce doresc – în tot acest timp verişoara mea se afla înăuntru – şi, nici una nici alta m-am trezit snopit de către cei doi, fără să-mi adreseze vreun cuvânt. M-au bătut cu nişte bâte lungi cam de un metru şi jumătate. Doar prima bâtă am simţit-o, pe restul, nu – fiindcă am leşinat. Am aflat după aceea că au dat în mine ca-ntr-o minge, cu picioarele, până s-au plictisit. Când mi-am revenit m-am dus acasă şi a doua zi m-am prezentat la postul de poliţie, iar cei de acolo m-au trimis la I.M.L.Cluj ca să-mi scot certificat”, declară tânărul atacat pentru Gazeta de Cluj.
Acesta a mai precizat că a formulat o plângere penală împotriva atacatorilor.
“La nivelul unităţii de poliţie a fost depusă o plângere de către un tânăr, acesta sesizând faptul că, în data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 04:00, a fost agresat de două persoane, pe raza localităţii Ceanu Mare.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.