Autobuzele electrice de la Turda – proiectul de 10 milioane de euro care a „înnebunit” o țară întreagă

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Au trecut două zile de când autobuzele electrice ale societății Transport Urban Public funcționează la parametri optimi, iar turdenii sunt super-mulțumiți de condițiile de transport.

Ba mai mult, proiectul a fost super-lăudat de toate entitățile de presă care se respectă, atât din Cluj, cât și din țară, iar asta nu e tot.

Turdenii de vârstă medie, precum și cei de peste 60 de ani sunt absolut impresionați de investiția realizată de Primăria Turda, fapt care contribuie masiv la creșterea capitalului electoral al primarului, Cristian Matei.

”Încă de ieri (n.r. luni) de la prima oră totul s-a desfășurat perfect în ceea ce privește circulația autobuzelor electrice. Pe măsură ce le folosim, obținem date foarte importante pentru a putea eficientiza procesele de încărcare, deci considerăm că pe lângă faptul că am reușit să asigurăm fluxul normal, vom ajunge să venim cu îmbunătățiri.

S-a născut un spirit de echipă extraordinar și în rândul angajaților, avem și echipa de tehnicieni de la Anadolu care ne ajută, așadar putem vorbi despre o întreagă desfășurare de forțe și o dorință extraordinară din partea tuturor ca lucrurile să funcționeze foarte bine. Cred că se vede foarte clar că orice declarații care prevedeau un dezastru nu sunt fondate.

Singurele neplăceri pe care le-am avut ieri au fost legate de achiziția biletelor, vânzarea lor în autobuz a fost puțin dificilă, dar de azi am obținut accesul în vechile caserii și lucrurile merg mai bine din acest punct de vedere. Din ianuarie va funcționa și sistemul de E-Ticketing care va ușura cu mult acest proces.”, a declarat Alin Popescu, directorul general al TUP, citat de TurdaNews.

Așadar, autobuzele merg, funcționează în ciuda tuturor celor care „profețeau” că acestea vor avea dificultăți de funcționare.

Vă reamintim că flota de 20 de autobuze electrice a TUP a fost achiziționată prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă dezvoltat de Primăria Turda – plan care a fost premiat de Uniunea Europeană drept cel mai bun PMUD din Europa, depășind orașe ca Manchester sau Milano.

Călătorie plăcută, turdeni! Știm că veți avea!

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles