spot_img

ANAF a publicat Broșura referitoare la Declarația unică(2022) privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img

Prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.2127/ 27.01.2021 (M.O. Partea I nr.10 din 5 ianuarie 2022) a fost aprobat modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a formularului 212 “Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”.

Declarația unică  se completează și se depune până la data de 25 mai 2022 de către persoanele fizice  care:
– în anul  2021 au realizat individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România și/sau din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal;
– dispun asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil aferent anului 2021, precum şi/sau din impozitul datorat pe câştigul net anual impozabil aferent anului 2021, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, în conformitate cu reglementările art. 123^1 din Codul fiscal;                        
– în anul 2022 declară impozitul pe venit aferent  veniturilor estimate/norma de venit a se realiza în România și  contribuțiile sociale datorate;
– în anul 2022  nu realizează venituri  și  optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Totodată, pe această cale informăm că, urmare modificărilor aduse Codului de Procedură Fiscală, începând cu 1 martie 2022, contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoanele fizice         care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una dintre formele prevăzute de O.U.G. nr.44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să transmită organului fiscal central cereri, înscrisuri sau orice alte documente prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, respectiv prin înrolarea în sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanţelor/ANAF.
În acest sens, recomandăm persoanelor fizice și juridice să întreprindă demersurile de înrolare în Spațiul Virtual Privat (în cazul în care nu s-au înrolat până acum).
De asemenea, precizăm că pe portalul www.anaf.ro, a fost publicată Broșura referitoare la Declarația unică (2022) privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, care poate fi accesată la acest link.


        Detalii suplimentare pot fi obținute:
– telefonic, apelând Call Center-ul de asistență al ANAF, la numărul  031.403.91.60;
– prin Formularul Unic de Contact, disponibil pe portalul www.anaf.ro în secţiunea Contact – Formular de contact;
– la structurile de asistență pentru contribuabili din cadrul unităților fiscale teritoriale.


Compartimentul Comunicare, Relații Publice și Mass Media

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Inflația a trecut de 13 procente!

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, față de aprilie 2021, potrivit datelor...

Industria băuturilor răcoritoare a contribuit cu peste 3,65 miliarde euro la economia României în perioada 2017-2020

Industria băuturilor răcoritoare a contribuit cu peste 3,65 miliarde euro la economia României în perioada 2017-2020, din care...

Cristina Burciu: Românii, sprijiniți concret de Guvern: Salariul minim va fi majorat cu 200 de lei, sumă scutită de taxe către stat

  Guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă își ține promisiunile angajate în fața românilor, adoptând documentele premergătoare necesare implementării...

Români, luați-vă gândul de la fonduri europene – Acordul de Finanțare pentru 2021-2027 NICI MĂCAR NU E SEMNAT!

A recunoscut-o chiar Marcel Boloș, Ministrul Fondurilor Europene, în cadrul unei conferință de presă susținut-o în această săptămână. De...
spot_img

Spectacol folcloric la Câmpia Turzii

Asociația Turda TIN, Parohia Ortodoxă „Învierea Domnului” Câmpia Turzii și Parohia Ortodoxă Sâncrai organizează, în data de 25 octombrie, un spectacol folcloric la Câmpia...
%d bloggers like this: