A declara public, în presa străină – și nu oricare, ci în presa israeliană – că România „alunecă spre extremism” și că antisemitismul „este scăpat de sub control” nu este un gest de responsabilitate diplomatică, ci o lovitură dată propriei țări. Exact asta au făcut Radu Ioanid și Andrei Muraru, doi trimiși oficiali ai statului român care par să fi uitat că sunt ambasadori ai României, nu ai Israelului sau ai vreunui tribunal moral autoproclamat.
Este inadmisibil ca reprezentanți ai statului român să-și permită să denigreze scena politică internă într-un ziar străin, cu atât mai mult în context electoral. Este o încălcare gravă a misiunii diplomatice, care presupune apărarea interesului național, nu compromiterea imaginii țării în fața partenerilor strategici.
Mai grav, cei doi au cerut, fără jenă, ca România să fie „monitorizată internațional pentru antisemitism”, ca și cum am fi un stat suspect, care necesită supraveghere externă. Acesta nu este doar un derapaj, este un act de trădare morală. Ce fel de ambasador își expune patria în fața lumii ca pe un pericol public? Să ceri control internațional asupra propriului stat echivalează cu a cere condamnarea poporului pe care ar trebui să-l reprezinți.
În ce altă țară democratică ați mai văzut vreodată ambasadori care își atacă propria țară în presa internațională? În ce capitală occidentală s-ar tolera vreodată ca un ambasador să acuze public, dintr-o poziție oficială, că propriul său stat „nu-și mai poate controla extremismul”? Este un caz unic de autodistrugere diplomatică, o rușine națională girată de funcționari care și-au uitat complet mandatul.
Când reprezentanții noștri oficiali transmit în presa străină imaginea unei Românii radicalizate, instabile și în derivă morală, ce mai rămâne de apărat în fața partenerilor noștri strategici? Cum mai putem cere respect și tratament egal în NATO sau în UE, când chiar ambasadorii noștri pun gaz pe focul stigmatizării internaționale? Cine mai poate avea încredere în seriozitatea statului român, dacă însăși vocea sa diplomatică oficială vorbește despre o țară „scăpată de sub control”?
Este o lovitură directă nu doar la adresa guvernului, ci și la adresa poporului român. Implicit, cei doi ambasadori sugerează că alegătorii români simpatizează cu antisemitismul și extremismul, doar pentru că susțin partide care nu se încadrează în tiparele ideologice agreate de cercurile progresiste. Această atitudine este profund disprețuitoare și antidemocratică. Într-o democrație reală, poporul are dreptul să-și aleagă reprezentanții fără să fie insultat de funcționarii statului.
România nu este un focar de antisemitism. Este o țară care a făcut pași concreți în asumarea trecutului și în promovarea memoriei Holocaustului, inclusiv prin deschiderea unui Muzeu Național și prin includerea educației despre Holocaust în școli. Să insinuezi contrariul, pe baza unor percepții selectiv prezentate, este manipulare de cel mai josnic tip.
În loc să promoveze România, să atragă investiții, respect și cooperare, cei doi ambasadori preferă să se comporte ca niște activiști militanți care își folosesc poziția pentru a-și exporta frustrările ideologice. Nu este prima dată când diplomația românească devine vehicul pentru interese personale sau de grup, dar este una dintre cele mai grave forme de discreditare publică comise de reprezentanți oficiali ai statului român.
Dacă Ministerul Afacerilor Externe și Președinția României nu reacționează ferm și clar, înseamnă că validează acest comportament și acceptă ca diplomația românească să devină un instrument de autoflagelare națională. România merită diplomați loiali, nu denunțători de carieră.
Este timpul ca acești doi ambasadori să fie retrași din funcții. Nu pentru că au opinii diferite, ci pentru că și-au abandonat mandatul și au călcat în picioare loialitatea instituțională față de țară. Orice zi în care aceștia mai reprezintă România în fața lumii este o zi în care imaginea noastră internațională este subminată din interior.
P.s. România e a românilor!
