Este absolut fascinant felul în care comunitățile se pot coaliza pentru sprijinirea celor aflați în năpastă, iar cel mai elocvent exemplu vine de la Ceanu Mare, singura localitate rurală din zona Turda – Câmpia Turzii care găzduiește refugiați, în regim instituțional.

34 de femei și copii + 1 bărbat, provenind din diverse zone ale Ucrainei și-au găsit refugiul la Ceanu Mare și Iacobeni, prin munca primarului – Virgil Păcurar, a viceprimarului – Cornel Crișan și a eroului teatrelor de operații internaționale – George Moldovan.

Oamenii din Ceanu Mare s-au solidarizat imediat: donații, haine, alimente, unii au zis că taie un porc, alții că taie un vițel, orice doar să contribuie la bunăstarea oaspeților lor.

La Iacobeni, căminul cultural de acolo găzduiește refugiați proveniți din zona de nord a Ucrainei, din vecinătatea Kievului. Oameni necăjiți, care au rămas și fără puținul pe care-l aveau.

Când au ajuns la Iacobeni n-aveau încălțăminte, lenjerie intimă, mai nimic – deoarece războiul și nebunia rușilor le-a luat totul. Doar una dintre femeile de la Iacobeni „o rupe” în engleză. Restul sunt femei de la țară, fără cunoștințe de limbă străină, dar cu un suflet mare cât Ucraina.

M-au îmbrățișat toți, copii, femei, tineri – deși le-am zis că sunt un simplu jurnalist. Ei sunt recunoscători că ne interesăm de ei … sunt recunoscători că-i ocrotim de ororilor din țara lor.

Mi-au spus, cu lacrimi în ochi, așa cum au putut ei că tot ce le oferă autoritățile de la Ceanu Mare este IMPRESIONANT. Matei – un tânăr de vreo 13 ani, cu lacrimi în ochi, m-a îmbrățișat când i-am spus că este între prieteni și că aici nimic nu-l va răni!

Apoi am mers la Ceanu Mare – unde domnul Aitonean și-a pus la dispoziție cabana pentru refugiații din zona Mariupol.

Două săptămâni au stat în beciuri și adăposturi subterane cele 5 femei din fotografie, alături de copiii lor, de teama bombardamentelor grotești.

Nu vor să stea degeaba pe banii românilor – vor să muncească, să-și facă un trai decent în România. Au probleme de sănătate, unele cu inima, copiii au diverse alergii, au probleme de adaptare la mâncarea și apa din România, dar sunt FOARTE recunoscătoare pentru ajutorul acordat de noi – românii.

Dragi cititori, sunt sigur că mulți dintre voi ați văzut „ucraineni în mașini bengoase” și v-ați spus: „ce refugiați îs ăștia?”, dar gândiți-vă că, la fel ca și România, Ucraina are păturile ei sociale, iar cei care au ajuns la Ceanu Mare, la Iacobeni și – în general – în taberele de refugiați – sunt cei care nu au lingura de argint în gură.

Gândiți-vă că oamenii ăștia au fost aduși cu autobuzul din zona de conflict, prin coridoarele umanitare periculoase, pe care le controlează militarii ruși, iuți la trăgaci și înceți la minte.

Refugiați sunt toți … dar nu toți au posibilitatea sau luxul unei mașini proprii.