Noaptea trecuta, langa Teius s-a produs un accident oribil.
Doua persoane au fost aproape sa arda de vii, dupa ce masina cu care circulau a luat foc, dupa un impact violent.
Detașamentul de pompieri Aiud intervine pentru acordarea primului ajutor și stingerea unui incendiu pe DN14B, în loc. Teiuș.
Este vorba despre un accident rutier urmat de incendiu.
Un singur autoturism implicat în care se aflau 4 persoane, neîncarcerate.
La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării incendiul se manifesta cu ardere generalizată. La momentul de față se lucrează la stingerea acestuia.
Două din cele patru persoane aflate în autoturism au prezentat traumatisme după evaluarea primară. Acestea sunt Asistate de către SMURD Aiud și 1 ambulanță SAJ.
Forțe alocate: 1ASAS, 1 EPA și 1 Ambulanţa SAJ.
ISU ALBA
Din fericire, pompierii au intervenit la timp.
*INCENDIUL ESTE LICHIDAT*
Victima de sex feminin prezintă TCF(traumatism cranio-facial) și TCC(traumatism cranio-cerebral), iar victima de sex masculin prezintă traumatism umăr, ambele conștiente.
Cele 2 victime, persoana de sex feminin, aprox. 22 de ani și persoana de sex masculin, aprox. 24 ani vor fi transportate la UPU Alba de către echipajele medicale prezente la locul producerii evenimentului.
Ceilalți 2 pasageri din autoturism refuza transportul la spital.
ISU ALBA
Comentarii