

Un motociclist din Sibiu a fost rănit, astăzi, într-un accident rutier petrecut la intersecția străzilor Hațegului și Calea Victoriei.
Din câte se pare, un șofer al unui autoturism a intrat în intersecție fără să se asigure, acroșându-l pe motociclist.
„Evenimentul rutier a avut loc la intersecția străzilor Calea Victoriei-Hațegului, conducătorul unui autoturism, în vârstă de 65 de ani intrând în coliziune cu o motocicletă condusă din direcția Cluj-Napoca înspre Câmpia Turzii.
Conducătorul motocicletei, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Sibiu a fost transportat la o unitate medicală.
Testările cu aparatul etilotest au avut rezultate negative”, transmite IPJ Cluj.









