Saturday, January 17, 2026
-1.1 C
Turda
-6 C
Câmpia Turzii
spot_img

Accident GRAV lângă salină

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în cursul acestei nopți pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor calificat unui tânăr prins într-o mașină contorsionată, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Ocna Dej.


La fața locului au fost dislocate o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.


În momentul sosirii la fața locului, salvatorii au găsit două autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea se afla un tânăr încarcerat, în stare de conștiență care prezenta multiple traumatisme.


S-a acționat cu echipamentele de descarcerare pentru îndepărtarea caroseriei contorsionate și pentru extragerea tânărului, astfel încât să nu-i fie agravate traumatismele suferite. Tânărul a fost preluat de către un echipaj SAJ și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.


De asemenea, alți doi tineri au fost consultați la fața locului și au fost transportați la spital, de către echipajul SMURD, pentru îngrijiri de specialitate.

spot_img
spot_img

Hot this week

Explozie la Alba Iulia – două persoane rănite

În această dimineață a avut loc o explozie la...

⚽ CBC Câmpia Turzii, spirit de echipă și fair-play la Fun7Cup Călărași 2026

Competiția Fun7Cup Călărași continuă să adune echipe pasionate de...

🚌 Transport Local Câmpia Turzii – NOU PROGRAM DE CIRCULAȚIE

📅 Valabil începând de mâine, 17.01.2026 Transport Local Câmpia Turzii...

   ”Eminescu – vocea culturii române”, celebrată în Școala Gimnazială ”Mihai Vodă”

Mihai Eminescu este una dintre cele mai importante personalități...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img