Thursday, January 22, 2026
-11.1 C
Turda
-9.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

Cristina Burciu: Emiterea obligațiunilor verzi va dezvolta potențialul investițional al României în protecția mediului și dezvoltarea durabilă

România va fi eligibilă pentru finanțarea cheltuielilor legate de derularea unor proiecte sustenabile, care vor contribui în mod direct la îndeplinirea obiectivelor de mediu și de dezvoltare durabilă.

În acest sens, conducerea PNL a Ministerul Finanțelor a emis și publicat Cadrul Obligațiunilor Verzi suverane al României, act de referință care legitimează emiterea de obligațiuni verzi. Documentul elaborat consolidează în mod fără echivoc obligațiile asumate de țara noastră în sensul îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Strategia de Dezvoltare Durabilă 2030.

Obligațiunile verzi vor avea un rol decisiv în realizarea tranziției României către economia verde, vor asigura uniformizarea bazei de investitori pentru titlurile de stat și, nu în ultimul rând, vor determina majorarea numărului operatorilor economici interesați de utilizarea unor instrumente financiare generatoare de impact pozitiv asupra mediului înconjurător și a sferei sociale.

Cadrul obligațiunilor verzi suverane al României va finanța programe eligibile prin emiterea de obligațiuni verzi, precum și activități asociate, care pot avea avantaje substanțiale pentru protejarea mediului.

În categoria celor mai importante proiecte verzi eligibile pentru finanțare se înscrie dezvoltarea rețelei de transport cu metroul în București și Cluj-Napoca, electrificarea căii ferate în principalele zone urbane, reabilitarea liniilor de apărare existente, în conformitate cu Directiva UE privind inundațiile și Strategia națională de management al riscului de inundații, creșterea eficienței energetice a fondului de clădiri, precum și înființarea de noi zone de păduri urbane.

Cadrul Obligațiunilor Verzi suverane al României constituie o etapă fundamentală în finanțarea agendei investițiilor verzi a României, emisiunea de obligațiuni verzi lansată de Ministerul Finanțelor urmând să genereze  propulsarea pe piața externă a obligațiunilor corporative românești, prin implicarea sectorului privat în acest demers.

Consider că dezvoltarea și implementarea proiectelor verzi va contribui esențial la evoluția predictibilă a producției de energie regenerabilă, a eficienței energetice, prevenirii poluării, îmbunătățirii rețelei de transport, precum și la administrarea ecologică și durabilă a resurselor naturale.

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

spot_img
spot_img

Hot this week

EXCLUSIV: Artur Podar a demisionat de la ACS Sticla Arieșul Turda

Cu doar o lună înainte de startul campionatului pentru...

🎶 MAREA HORĂ A UNIRII – Viișoara 🎶

Primăria Comunei Primăria Comunei Viișoara invită toți cetățenii să...

Palmaresul echipelor din județul Cluj la barajele de promovare în Liga a 3-a (Divizia C)

De-a lungul deceniilor, fotbalul clujean a avut o prezență...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img