Cetățenii de pe Șarât, nemulțumiți de acțiunile CFR-ului

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Frustrare mare, în această dimineață, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Dr. Ioan Rațiu din Câmpia Turzii.

Din cauza unor manevre de schimbare a macazului, executate de CFR, care – în mod normal – nu ar pune în pericol siguranța altor participanți la trafic, semafoarele „s-au înroșit”, iar traficul în zonă a fost blocat.

Astfel, cetățenii care au venit dinspre Șarât, sau se îndreptau spre Șarât, au avut de așteptat aproximativ 40 de minute, până s-au hotărât cei de la CFR pe ce linie își pun locomotiva.

Adrian Soporan, angajat al Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, și-a expus frustrarea pe rețelele de socializare:

Mulțumim CFR Câmpia Turzii! Iarăși ți-ai bătut joc de noi!!

Nu sunt omul cu hate, nu sunt cel care promovează lucrurile negative, însă nu se poate să îți bați joc de cetățenii acestui oraș. Să stai ca prostul 40 de minute pentru o manevră de schimbare a macazului de tren, tren care, culmea, era la aproximativ 200 de metri de trecerea de cale ferată, și să aștepți să se facă ALB pentru a putea să îți duci copiii la școală, să mergi la servici, să mergi la spital, să mergi să îți rezolvi problemele, pentru că dacă treci pe ROȘU rămâi fără permis. Nu este pentru prima dată când oamenii din oraș sunt puși să aștepte pentru o “fake-manevră”.”, a declarat Soporan.
PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles