Wednesday, January 21, 2026
-14.1 C
Turda
-13.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

 ANAF își prezintă serviciile în universitățile din România

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) începe, astăzi, o serie de prezentări ale „Serviciilor oferite contribuabililor”, în colaborare cu universitățile de prestigiu din România.

Primul eveniment este găzduit de Universitatea „Dunărea de Jos” Galați și va consta într-o prezentare explicativă și, totodată, interactivă, în care se vor aborda subiecte precum rolul și importanța ANAF în societate, dezvoltarea României pe baza taxelor colectate, serviciile electronice oferite de ANAF prin intermediul cărora contribuabilii își pot îndeplini obligațiile fiscale. De asemenea, în 10 noiembrie, prezentarea ANAF va avea loc la Universitatea „1 Decembrie 1918”, din Alba Iulia.  

La nivel național, cei peste 50 de specialiști în fiscalitate vor furniza studenților și informații menite să sprijine integrarea optimă a acestora pe piața muncii și a antreprenoriatului, precum și creșterea civismului fiscal.

Unul dintre obiectivele imediate ale ANAF este acela de a promova o cultură în care conformarea fiscală voluntară să fie percepută drept o atitudine corectă, în care plata taxelor este atât o obligație legală, cât și un act de responsabilitate socială.

ANAF își concentrează toate eforturile pentru creșterea gradului de conformare, iar studiile efectuate arată că, pe termen lung, pentru îndeplinirea acestui deziderat, este necesară o educație fiscală timpurie și continuă.

Astfel, suntem convinși că implicarea comună ANAF – instituții de învățământ superior va conduce la creșterea conformării fiscale, implicit a civismului fiscal din România.

spot_img
spot_img

Hot this week

Bilete gratuite powered by BT în primele două zile ale Transylvania Open 2026!

Banca Transilvania susține tenisul şi oferă bilete cu acces...

OldBoys Turda, gata de provocarea FUN7CUP Călărași 2026: fotbal, prietenie și fair-play

Echipa OldBoys Turda va reprezenta municipiul Turda la ediția...

Acțiune amplă a Poliției Rutiere pe DN1–E60, la Turda. Zeci de sancțiuni aplicate și permise reținute

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj,...

Avram Gal: „Am fost tratat de medicii de la Câmpia Turzii – Jos pălăria!”

Ca urmare a presupusului „scandal” de la Spitalul „Dr....
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img