

Electrica Furnizare anunţă, vineri seară, existenţa unei tentative de fraudă prin mijloace de plată electronice ce constă în transmiterea de notificări către clienţi, via aplicaţii de mesagerie şi/sau SMS, cu privire la deconectarea de la reţeaua de energie electrică pe motiv de neplată, aceştia fiind îndemnaţi să acceseze un link pentru a plăti soldul restant.
”Electrica Furnizare se delimitează de orice mesaj trimis clienţilor săi care îndeamnă la efectuarea plăţii prin accesarea de link-uri. Electrica Furnizare nu a solicitat şi nu va solicita, prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie şi/sau SMS, realizarea de plăţi prin accesarea de link-uri, compania încurajând clienţii să utilizeze canalele oficiale de plată, cunoscute şi promovate constant în rândul acestora: MyElectrica, ATM-uri, terminale de plată, internet banking, virament bancar, agenţiile şi sucursalele băncilor partenere, punctele de plată Paypoint, centrele de plată un-doi ale Mobile Distribution, serviciul Westaco Express”, a transmis, vineri seară, compania.
Sursa citată a precizat că, pentru a evita să devină victime ale unui fraude prin mijloace de plată electronice, Electrica Furnizare le recomandă clienţilor săi:
– Să nu ia în considerare şi să nu acceseze link-uri de plată sugerate în comunicări transmise via aplicaţii de mesagerie şi/sau SMS;
– Să nu introducă date cu caracter personal sau să efectueze plăţi în pagini nesecurizate.
”O pagină securizată se poate identifica căutând simbolul sub formă de lacăt închis, afişat de browser-ul utilizat, precum şi prezenţa literei „s” (reprezentând termenul „secure” – în condiţii de siguranţă) la începutul adresei site-ului: „https://”. Aceste elemente indică utilizarea de către site a unei conexiuni securizate, astfel încât informaţiile despre tranzacţie nu sunt divulgate către terţi. Dacă aceste elementele nu sunt disponibile, plata trebuie abandonată”, au precizat specialiştii citaţi de News.ro.








