

Alături de închisorile de la Sighet, Aiud sau Pitești, Penitenciarul de la Râmnicu Sărat a fost unul dintre locurile în care deținuții politici au cunoscut IADUL. Aceste locuri rămân în memoria colectivă a României drept experimente de tortură.
Tocmai din acest motiv, inițiativa fostului prefect de Cluj, Mircea Abrudean, acum Șef al Cancelariei Primului Ministru, de a restaura Penitenciarul Râmnic este una cu totul lăudabilă.
Acesta a anunțat, prin intermediul rețelelor de socializare, faptul că a reușit să obțină fonduri pentru restaurare.
„Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc se numără printre instituțiile pe care le am în coordonare chiar de pe vremea când eram Secretar General adjunct al Guvernului. Discutam, cu prilejul vizitei mele la Memorialul de la Râmnicu Sărat, în luna martie a anului trecut, despre cum putem să restaurăm cât mai rapid acest monument istoric simbol. Astăzi vă anunț cu bucurie că a fost aprobat proiectul de finanțare a Memorialului „Închisoarea Tăcerii” de la Râmnicu Sărat. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a aprobat cererea de finanțare depusă de Institut, în programul PNRR. A fost un efort comun interinstituțional și este un bun exemplu prin care am arătat că „da, se poate!”.”, a declarat Mircea Abrudean.









