

O femeie care a venit de curând din Belgia este dată dispărută de familie.
Tânăra locuiește în Satu Mare și, ultima dată, a fost văzută în Iulius Mall Cluj Napoca.
Ultima discuție cu părinții a avut-o pe data de 1 iunie, după care familia nu a mai reușit să dea de ea, sub nicio formă. Andrea locuia în apartament cu fostul concubin și cu băiatul lor, în vârstă de 15 ani.
”Fostul ginere mi-a spus că a tot sunat pe telefonul fiicei mele și că i-a răspuns angajatul unui magazin dintr-un mall din Cluj Napoca. Asta a fost acum circa trei sau patru zile. Fostul ginere mi-a spus că a sesizat și Poliția. Dar între timp mi-a spus că se întoarce la muncă în Belgia. Iar eu am rămas să continuu căutările”, a spus tatăl tinerei dispărute, pentru PresaSM.









