

Mult le-a luat procurorilor turdeni să-și dea seama că dosarul în care îi băgaseră împreună pe Călin Ferdean „Fefe”, Gheorghe Roșca și Bogdan Roșca este o cacealma stupidă.
Inițial, procurorul de caz a încercat să-i bage pe toți trei în același dosar, pentru a-i acuza de constituire de grup infracțional, numai că … țeapă! Fefe și Gigi Roșca îs certați de prin 2018 și chiar s-au certat, în public, de mai multe ori. Deci n-aveau cum să facă grup infracțional.
Săptămâna trecută, Călin Ferdean a fost scos din dosarul inițial, despre care RefleqtMedia a relatat multe informații, iar procurorii turdeni l-au pus singur sub acuzare, în propriul lui dosar penal.
În rechizitoriu se preciza că ”în luna septembrie a anului 2019, inculpatul F.P.C. i-a furnizat în mod repetat droguri persoanei vătămate minore B.D.G., iar de la mijlocul lunii septembrie 2019, până la data de 14.11.2019, în mod repetat, în fiecare săptămână, i-a solicitat să facă demersuri pentru a obține o declarație notarială de acord de la mama sa, care să-i permită să iasă din țară însoțită de F.P.C., amenințând-o că nu va mai primi droguri de la acesta și va trebui să achite și suma de 5.700 de lei, reprezentând prețul drogurilor furnizate” – potrivit TurdaNews.net.
Însă, ceea ce NU SE PRECIZEAZĂ e faptul că „persoana vătămată” este o fată care, „din fragedă pruncie” a avut probleme cu legea, fiind acuzată că a adus lovituri cauzatoare de moarte unui boschetar care o prinsese de fund.
De asemenea, persoana vătămată face parte dintr-o adevărată cohortă de fete sărace care vor îmbogățirea rapidă, intrând în grațiile bărbaților din lumea interlopă și încercând să profite de pe urma acestora.
Cât îi privește pe ceilalți doi bărbați din dosarul inițial, Gheorghe Roșca este acuzat că … a împrumutat bani pentru a ajuta CSM Câmpia Turzii, iar Bogdan Roșca este acuzat că … s-ar fi folosit de banii încasați de PROPRIA SOȚIE, care lucra legal ca prostituată într-un bordel din Austria.
Foarte buni procurorii, isteți, capabili și inteligenți!









