A plecat de acasă și a fost găsit, mort, pe malul Someșului

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

La data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secţia 4 Poliţie au fost sesizați cu privire la faptul că, pe malul râului Someş, a fost găsită o persoană decedată.

În urma sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au identificat persoana, respectiv un bărbat de 90 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

La data de 25 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că acesta a părăsit locuința de domiciliu, însă nu s-a mai întors.

În cauză se efectueză cercetări pentru stabilirea împrejurările în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles