Ieri, la Chețani, a avut loc o întâlnire bilaterală între primarul comunei – Emil Florin Mocan și candidatul PNL la funcția de primar al orașului Luduș, Alin Coman.
„Noul Luduș înseamnă Marele Luduș, adică obârșia formării teritoriului nostru drag.
Este oportun, acum, să ne reîntoarcem la identitatea noastră de bază, la tradiții, la ceea ce înseamnă plusul generat din Inima trăirii pământului. De aici am izvorât cu toții, străbuni, părinți și fii.
Din zona Câmpiei mureșene.
Nu pot să concep o viziune de dezvoltare a orașului fără a chema aproape pe vecinii noștri.
Încep de astăzi un episod de prezentare a incursiunii spre cei față de care trebuie să fim aproape, ca frații.
Azi, Chețani.
Am întâlnit un primar deschis spre proiecte, spre dezvoltare, cu multe argumente de a fi impreună.
Facilitățile pe care această comună le are pot fi extrem de benefice pentru dezvoltarea zonei noastre: infrastructură, spații de locuit, dezvoltare economică pe segment agro-industrial, tradiții și multe alte planuri pe care le-am discutat azi cu Emil Mocan, primarul Comunei Chețani.”, a scris Alin Coman pe rețelele de socializare.
În replică, Emil Mocan a scris următoarele: „O surpriza pozitiva pentru mine. Am avut astăzi o discutie constructiva pentru dezvoltarea zonei noastre. Am descoperit idei în care ne regăsim. Noi, Comuna Chețani, suntem deschiși tuturor celor care găsesc de cuviință să ne unim pentru un țel comun, indiferent de partide.












