

Profesorul turdean, Andreea Florea, a realizat un grafic și un studiu statistic cu privire la creșterea alarmantă a cazurilor de Covid-19 din județul Cluj.
„Am facut un grafic pentru a observa modul de evolutie al cazurilor de COVID – 19 confirmate la nivelul judetului Cluj. Interesant. Daca analizam cu atentie, situatia sta cam asa: scolile au fost inchise pe 11 martie – 0 cazuri inregistrate la nivelul Judetului Cluj. In 19 aprilie (Pastele Ortodox) – 11 cazuri confirmate. 2 mai, suntem la cele 2 saptamani dupa Paste, perioada care coincide cu varful mult asteptat – 32 cazuri confirmate.
Media cazurilor confirmate a plecat de la 1,83 in luna martie, a ajuns la 8,62 in luna aprilie si 19,75 in primele 4 zile ale lunii mai.
Ideea este ca avem o crestere semnificativa si o panta ascendenta cu siguranta.
Asteptam desigur, efectele starii de “relaxare” aduse de vremea frumoasa si curajul mai mare al cetatenilor de a incalca regulile si de a iesi din casa. Era precizat ca ar trebui sa ne asteptam la o noua crestere dupa electul 1 Mai, care ar trebui sa apara undeva dupa 15 mai, adica exact momentul in care intra in vigoare relaxarea generalizata.
2 iunie ar trebui sa reanceapa scolile, adica 2 saptamani dupa marea relaxare mult asteptata!
Si vorbim aici doar de cazurile confirmate, nu si de cele asipmtomatice sau neidentificate.
Intrebarea este: ce va fi dupa?”, a spus dascălul turdean.
Studiul dăscăliței turdence vine ca o mănușă, în contextul în care ASTĂZI la Turda au fost confirmate 4 cazuri de infectare cu Covid-19.
Dintre acestea, 1 este pe strada Margaretelor, locul din Turda unde distanțarea socială este cea mai ignorată.
„Pe str. Margaretelor au fost izolați și recoltați contactii direcți, respectiv familia, 9 persoane din ce știu în acest moment”, a spus Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj.
Nu se știe, încă, unde locuiesc sau lucrează celelalte 3 persoane depistate pozitiv cu Covid-19 în Turda.









