

Polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu
procurorii D.I.I.C.O.T. din Oradea, au prins în flagrant delict un bărbat,
în timp ce încerca să vândă droguri de mare risc.*
Marți, 21 aprilie a.c., într-o parcare din municipiul Salonta, polițiștii
Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul
Antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea au prins în flagrant
delict un bărbat de 25 de ani, din Salonta, bănuit de *trafic de droguri de
mare risc*.
Acesta a fost prins în timp ce încerca să valorifice 42,2 grame de
amfetamină, drog de mare risc.
Totodată, la locuința acestuia, polițiștii au descoperit și ridicat, în
vederea cercetărilor, alte 2,5 grame de cannabis și 10 grame de amfetamină,
pregătite pentru a fi comercializate, precum și un cântar de mare precizie.
Cele aproape 55 de grame de droguri au fost indisponibilizate în vederea
expertizării.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea au pus
în executare un mandat de aducere emis pe numele celui în cauză, iar după
audierea acestuia de către procurorul D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea, a fost
dispusă reținerea sa, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare
Preventivă al I.P.J. Bihor.
Cercetările continuă în vederea documentării activității infracționale, sub
aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
*Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și
inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de
Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.*
—









