

Organizația județeană a PSD Cluj jonglează între statutul de „reformator” și cel de „inconsecvent”.
La doar două zile după ce, pe net, apărea decizia de dizolvare a Biroului Politic Local Turda, în presă a apărut „un convocator” prin care membrii Biroului Politic Județean Cluj erau invitați să dezbată și să voteze o decizie de revocare a dizolvării BPL Turda … pe whatsapp.
„În cursul zilei de ieri, pesediștii clujeni ar fi fost convocați ”online” pentru o ședință a Biroului Politic Județean, în care să se decidă revocarea dizolvării conducerii organizației turdene, respectiv a Biroului Politic Municipal Turda, al cărei președinte este Cristian Matei. În spațiul public nu au apărut informații de acest gen, însă mai jos aveți ”convocarea” transmisă.”, scrie TurdaNews.net

În aceste condiții este necesar ca președintele PSD Cluj, Liviu Alexa, să dea o declarație oficială de presă prin care să clarifice situația.
Ar fi de preferat că această declarație să vină, în mod oficial, pe adresele de email ale instituțiilor de presă și nu doar pe un singur site de știri.









