Ovidiu Damian – turdeanul care organizează competiții de debate

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Deja de ceva vreme, Ovidiu Damian se numără printre cei care pun umărul la organizarea competițiilor de debate, la nivel național.

El este Tab Master, omul cu numerele, ocupându-se de tot ce înseamnă matematică, analiză de date și codare. Rolul său în competiție este esențial în ceea ce privește rapiditatea și sistemul meritocratic în care aceasta s-a desfășurat, transformând rundă de rundă datele și statisticile, în concluzii palpabile.

În urmă cu o săptămână la Ploiești, a avut loc a 8-a ediție a competiției internaționale de dezbateri ARGO Open. Cu alte cuvinte, 28 de echipe formate din tineri din toată lumea s-au adunat în România pentru a-și demonstra persuasivitatea, abilitățile oratorice și dorința de a realiza performanță abordând teme politice, sociale și culturale, toate în limba engleză!

Ovidiu este la a 3-a competiție în calitate de Tab Master, și prima la nivel internațional. Între competiții, turdeanul își manifestă pasiunea pentru dezbateri sprijinind debaterii din Grupurile Da Vinci din Turda și Câmpia Turzii.

 
PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles