

În 26 martie, RefleqtMedia publica o știre despre familia unui bărbat, bolnav de cancer, din Câmpia Turzii, care avea nevoie de o ambulanță care să-l ducă acasă de la CPU Turda, unde i s-a spus că nu au doctorii ce să-i mai facă.
„Soțul meu, care a fost diagnosticat cu cancer în fază terminală, a fost tratat într-un mod absolut jegos. Aseară i s-a făcut rău și am chemat Salvarea, prin telefon la 112. A venit o ambulanță cu paramedic și cu asistent și l-am adus la Compartimentul de Primiri Urgențe de la Turda. Aici ni s-a spus că nu mai au ce să îi facă și ne-au îndemnat fie să îl trimitem la Centrul de Îngrijiri Paliative, fie să îl ducem acasă. Am cerut să ni se pună la dispoziție o ambulanță deoarece nu avem cum să îl transportăm, având în vedere că nu poate să stea decât pe spate, din cauza stării precare de sănătate. De 8 ore așteptăm pe holurile spitalului să ni se dea o ambulanță cu care să îl ducem acasă. Am sunat de mai multe ori la 112 și, într-un final, în această seară, ni s-a dat o ambulanță dotată doar cu șofer. Fără medic, fără asistentă, fără măcar un brancardier care să ne ajute să-l ducem în casă.”, spunea Ana Aurora Hidișan, din Câmpia Turzii, la momentul respectiv.
La auzul acelor informații, RefleqtMedia a contactat mai multe entități și instituții din Câmpia Turzii pentru a contribui la aducerea bărbatului acasă.
Inclusiv primarul, Dorin Lojigan, șeful Poliției Locale, Cozmin Rotar și mai mulți agenți de poliție locală și-au dat concursul pentru ajutorarea familiei.
Ei bine … astăzi, la 5 luni de la acel moment, bărbatul s-a stins, răpus de cancer.
RefleqtMedia își exprimă tristețea și solidaritatea față de familia îndoliată. Fie ca bunul Dumnezeu să vă întărească, dragi cititori, să treceți cu bine peste această pierdere.









