Tuesday, January 20, 2026
-7.1 C
Turda
-6.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

Pesta porcină africană revine – pericol lângă Câmpia Turzii

Deși se părea că pesta porcină africană a intrat sub controlul autorităților, prin programele implementate, se pare că această boală, care a afectat sute de gospodării în țară, dar și în județe precum Bihor, Sălaj și Bistrița Năsăud nu va pleca prea curând din țara noastră.

În acest context, în județul Mureș au redebutat procedurile de prevenire și informare în domeniul pestei porcine africane, iar înmulțirea mistreților din sălbăticie constituie un factor important în răspândirea bolii.

 ”În urma atenționării primite de la ANSVSA, am convocat astăzi Centrul Local de Combatere a Bolilor Mureș, pentru a stabili câteva măsuri legate de pericolul extinderii virusului pestei porcine. În scrisoarea primită de la autoritatea centrală, se precizează că este o perioadă propice pentru extinderea virusului și că au fost depistate focare noi în anumite județe. Am considerat necesar să atenționăm din nou unitățile administrativ teritoriale asupra faptului că târgurile în care se vând animale rămân închise și fiecare UAT trebuie să ia măsuri preventive. În același timp, am cerut instituțiilor abilitate, Drecției Sanitar Vetrinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș, Inspectoratului de Poliție Județean și Inspectoratului Județean de Jandarmi să intensifice controalele, astfel încât să nu aibă loc mișcări ale animalelor în județ fără documente prevăzute de lege,” a declarat prefectul județului Mureș, Mircea Dușa.

Venim mai spre nord, în județul Cluj și aflăm de la experții în cinegetică un lucru interesant: în ultimele 4 luni, populația de mistreți din județul Cluj, în speță din zona Turda – Câmpia Turzii aproape s-a dublat.

Acest fapt cauzează o apropiere semnificativă a exemplarelor sălbatice de gospodării și ferme, ceea ce ar putea constitui un adevărat focar de infecție și pericol de răspândire a pestei porcine africane.

Totuși, să sperăm că fermierii știu ce au de făcut și vor preveni apropierea porcilor domestici de mistreți și, astfel, favorizarea răspândirii bolii necruțătoare.

 

spot_img
spot_img

Hot this week

Nivelul stratului de zăpadă la munte. Analiză nivometeorologică pentru perioada 19–21 ianuarie 2026

Buletinul nivometeorologic emis pentru intervalul 19 ianuarie 2026, ora...

🔥 NOAPTE DE FOC LA TURDA! Trei autoturisme afectate de un incendiu pe strada Ioan Opriș

Momente tensionate, noaptea trecută, în municipiul Turda, unde pompierii...

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img