Țineți minte că n-au trecut nici măcar două săptămâni de când Andrei Caramitru de la USR și Ludovic (Sică) Orban de la PNL se lăudau că vor face un guvern „slim fit” cu doar 15 ministere, în contrapondere la „mizeria” făcută de PSD și ALDE?
Ei bine, iată că la două săptămâni de la acel moment, site-ul stiripesurse.ro a publicat un document care pare a fi o ciornă a unor negocieri secrete purtate între PNL și USR, privind realizarea unui nou guvern, în eventualitatea în care moțiunea de cenzură împotriva guvernului, Viorica Dăncilă, va întruni voturile necesare.
Înafară de aspectele pozitive, cum ar fi numirea lui Emil Hurezeanu în funcția de premier, lista conține nu mai puțin de 21 de ministere.
„Nu putem guverna, ca liberali, cu 28 de miniştri, cu 100 şi aproape 60 de agenţii, oficii, autorităţi, cu vreo 40 şi ceva de servicii deconcentrate în teritoriu, cu peste un milion de angajaţi în sectorul public. Nu se poate!

Noi, ca partid, trebuie să venim cu un Guvern suplu, european, de 14, maximum 15 ministere, cu o reformă profundă a tot ce înseamnă toate celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale care plimbă hârtii și atât, care nu fac altceva decât să reprezinte o frână în calea iniţiativei individuale.
Nu putem să mai menţinem acest sistem administrativ ineficient.”, spunea Ludovic Orban pe rețelele de socializare în 10 iunie.
Dar … analizând politicile proferate de PNL în teritoriu unde, în unele orașe, au reușit performanța de a face 90 de angajări în aparatul de stat, este clar că ideea de „stat-minimal”, care este un „sine qua non” (obligatoriu) în liberalismul adevărat, este doar o utopie pentru ciolaniazii liberali, avizi de funcții și căpătuială.