

Crima de la Luna și atacul sângeros în care au fost înjunghiate 4 persoane, dintre care una a decedat, continuă să producă efecte și valuri de reacții, chiar și astăzi.
Sindicatul Europol a transmis un comunicat prin care cere demisia imediată atât a șefilor Poliției Române, Benone Matei și Bogdan Despescu, cât și demiterea URGENTĂ a șefului IPJ Cluj, Radu Adrian Moșuțan.
„IPJ Cluj, condus de un DESEMNAT care ocupă sau exercită 3 funcții, fără să se fi desfășurat un concurs în termenul legal
Iunie 2024 – cms. șef Mihai Rus, inspector șef al IPJ Cluj, este reținut de DNA pentru complicitate și fals în declarații, după ce a încercat să scape de consecințele legale prin indicarea unei alte persoane care ar fi condus mașina acestuia cu 110 km/h în oraș. Postul de conducere devine vacant.
Iunie 2024 – decembrie 2024 – se dispune prima împuternicire, pe o perioadă de 6 luni, a cms. șef Moșuțan Radu-Adrian, care ocupă prin concurs funcția de adjunct al șefului Poliției Municipiului Cluj-Napoca. În această perioadă nu se organizează și nu se desfășoară concursul pentru ocuparea funcției de șef al IPJ Cluj.
Decembrie 2024 – iunie 2025 – se dispune a doua împuternicire, pe o perioadă de 6 luni, a aceluiași cms. șef Moșuțan Radu-Adrian. În această perioadă nu se organizează și nu se desfășoară concursul pentru ocuparea funcției pe care o ocupă prin împuternicire, respectiv șef al IPJ Cluj, deși subzistă obligația prevăzută de lege.
Iunie 2025 – decembrie 2025 – se dispune a treia împuternicire, pe o perioadă de 6 luni, a cms. șef Moșuțan Radu-Adrian, de data aceasta pentru funcția de adjunct al inspectorului șef, și este DESEMNAT să exercite atribuțiile funcției de inspector șef. În această perioadă se organizează concursul, după împlinirea termenului legal, dar acesta nu se mai desfășoară, pentru că IGPR l-a SUSPENDAT fără niciun fel de explicații suplimentare.
Decembrie 2025 – iunie 2026 – se dispune a patra împuternicire, pe o perioadă de 6 luni, a cms. șef Moșuțan Radu-Adrian, pentru funcția de adjunct al inspectorului șef, și este DESEMNAT să exercite atribuțiile funcției de inspector șef. În această perioadă nu se organizează și nu se desfășoară concursul pentru ocuparea funcției de inspector șef.
𝐂𝐦𝐬. 𝐬̦𝐞𝐟 𝐌𝐨𝐬̦𝐮𝐭̦𝐚𝐧 𝐑𝐚𝐝𝐮-𝐀𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐞𝐬𝐭𝐞, 𝐥𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭, 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐮𝐦 𝐩𝐥𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐟𝐞𝐚 𝟑 𝐢̂𝐧 𝟏. 𝐎𝐜𝐮𝐩𝐚̆, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬, 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐝𝐣𝐮𝐧𝐜𝐭 𝐚𝐥 𝐬̦𝐞𝐟𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚. 𝐃𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐢̂𝐦𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐢𝐭 𝐜𝐚 𝐚𝐝𝐣𝐮𝐧𝐜𝐭 𝐚𝐥 𝐢𝐧𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐞𝐟, 𝐢𝐚𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐝𝐞𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐞𝐱𝐞𝐫𝐜𝐢𝐭𝐞 𝐚𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐬̦𝐞𝐟.
Între timp, la Cluj, un bărbat de 24 de ani, aflat sub incidența unui ordin de protecție și monitorizat cu brățară electronică, a ucis-o cu sânge rece pe mama fostei sale concubine, care a sărit să-și apere fiica dintr-un acces de furie a criminalului.
În acest caz particular, apreciem că persoanele care asigură Conducerea Poliției Române au încălcat legea în mai multe rânduri. Au refuzat desfășurarea concursului pe care l-au organizat după îndeplinirea termenului legal de 12 luni, deși subzista această obligație, conform art. 27^16 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului:
„(𝟏) 𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭̦𝐢𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐢̂𝐦𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐢𝐭, 𝐜𝐮 𝐚𝐜𝐨𝐫𝐝𝐮𝐥 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐮𝐢𝐚, 𝐩𝐞 𝐨 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐦𝐚𝐱𝐢𝐦𝐮𝐦 𝟔 𝐥𝐮𝐧𝐢. 𝐏𝐫𝐞𝐥𝐮𝐧𝐠𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐦𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐮𝐬𝐚̆, 𝐜𝐮 𝐚𝐜𝐨𝐫𝐝𝐮𝐥 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭̦𝐢𝐬𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐚𝐱𝐢𝐦𝐮𝐦 𝟔 𝐥𝐮𝐧𝐢, 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐨𝐛𝐥𝐢𝐠𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐨𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐚̆𝐬̦𝐮𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨𝐜𝐮𝐩𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐨𝐬𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢.”
Cum se numește fapta unui funcționar public care nu își îndeplinește o atribuție de serviciu și cine răspunde pentru neîndeplinirea acestei obligații stabilite expres prin lege?”, transmite Sindicatul Europol.
Cât privește crima de la Luna, IPJ Cluj are multe explicații de dat, în condițiile informațiilor care se propagă.
„Am stat si am ascultat diferite opinii ale satenilor din Luna cat si a familiei Raposatei…
Problema toata din care s.a intamplat aceasta tragedie este Politia ! Fata a anuntat in nenumarate randuri amenintarile….pe tiktok a anuntat ca o va omorâ dimineata iar la barul din Luna a fost cu o seara inainte criminalul si s-a laudat ca va face istorie in Luna ca le va omorâ….
Organele in Competență puteau lua masuri a nu se intampla…”, ne transmite o sursă din anchetă.
Întrebarea care se pune este simplă: Oare cât de implicați sunt polițiștii în protejarea victimelor cazurilor de violență domestică?
Pe de altă parte, Mircea Dandoș, criminalul cu sânge rece, care știe să lovească doar cu cuțitul și, cu precădere, femei… a făcut o declarație șocantă.
Ieri, după ce a fost arestat preventiv de Tribunalul Cluj, Dandoș a declarat că a vrut să-și omoare fosta iubită… pentru că „o iubea prea mult”. Oare și pe mama fetei o iubea prea mult? De-asta a ucis-o cu multiple lovituri de cuțit?









