

La doar câteva săptămâni după incendiul care a distrus locuința unei familii din Lunca Vișagului, comunitatea a demonstrat că omenia și solidaritatea pot ridica din nou ceea ce flăcările au mistuit.
În urma apelului umanitar lansat de primarul comunei Poieni, Adrian Daniel Morariu, mai mulți oameni și organizații s-au mobilizat pentru a le reda speranța celor doi vârstnici care au rămas fără agoniseala de o viață în doar câteva clipe.
Un rol esențial în această acțiune l-au avut Rocsana Contraș și Asociația Car de Bine, care au coordonat sprijinul acordat familiei afectate. Alături de ei s-a aflat compania Vulp Logistics, reprezentată de Rareș Șagău, un partener care a răspuns imediat solicitării de ajutor și care răspunde la nevoile comunităților afectate, ori de câte ori i se cere ajutorul.
Datorită acestei colaborări, acoperișul casei a fost refăcut complet. Lemnul necesar pentru realizarea lucrărilor a fost donat de Primăria Poieni, iar Vulp Logistics a donat tabla și a contribuit la organizarea și susținerea intervenției, astfel încât lucrările să poată fi realizate în cel mai scurt timp.
Mai mult, Asociația Car de Bine a asigurat și materialele necesare pentru izolarea și tencuirea locuinței, urmând ca imobilul să fie readus la o stare care să le permită proprietarilor să trăiască din nou în condiții decente.
„Prietenii noștri de la Vulp Logistics răspund prezent ori de câte ori îi solicităm, pentru că înțeleg că intervenim acolo unde oamenii sunt în deznădejde. Când doi oameni bătrâni au rămas fără un acoperiș deasupra capului, nu puteam să rămânem indiferenți”, a transmis Rocsana Contraș, directorul Asociației Car de Bine.
Acțiunea de la Lunca Vișagului este încă o dovadă că atunci când administrația locală, mediul privat și societatea civilă lucrează împreună, pot fi realizate lucruri extraordinare. Pentru familia afectată de incendiu, fiecare grindă montată și fiecare material adus reprezintă mai mult decât o simplă lucrare de construcții. Reprezintă șansa unui nou început.
În spatele Asociației Car de Bine se află oameni, voluntari și parteneri care aleg să investească resurse acolo unde există transparență, seriozitate și rezultate concrete. Iar la Lunca Vișagului, rezultatele încep deja să se vadă.









