

Clipe dramatice, vineri la prânz, în municipiul Câmpia Turzii, unde o casă aflată în apropierea străzii Republicii a fost cuprinsă de flăcări violente. Incendiul a izbucnit în jurul orei 12:20, iar intervenția salvatorilor a fost una contracronometru, în condiții extrem de dificile.
La fața locului au ajuns de urgență pompierii Detașamentului Turda, cu două autospeciale de stingere, dintre care una de mare capacitate, autoscara și un echipaj SMURD. În sprijinul acestora a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii.
Flăcările au cuprins rapid întreaga locuință, care a ars generalizat pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Casa a fost distrusă complet, iar pericolul a fost uriaș: focul risca să se extindă la alte două imobile aflate în imediata apropiere.
Prin mobilizarea rapidă și efortul susținut al pompierilor, extinderea incendiului a fost stopată la timp, evitându-se o tragedie și mai mare.
Misiunea salvatorilor a fost complicată de materialele combustibile aflate în interiorul casei. Printre cele mai periculoase elemente descoperite de echipele de intervenție s-au numărat trei butoaie cu benzină, dar și panourile fotovoltaice montate pe construcție, care au crescut riscul de propagare și explozie.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar nicio persoană nu a fost rănită în urma incendiului.
La momentul transmiterii informației, pompierii continuau intervenția pentru lichidarea completă a focarelor și înlăturarea efectelor negative produse de incendiu.
Primele date ale anchetei arată că focul ar fi pornit, cel mai probabil, de la o sobă. Cauza exactă urmează să fie stabilită după finalizarea cercetărilor.









