Amalia-Susana Tușa are 90 de ani și este studentă în anul III la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specializarea Teologie Didactică, în cadrul Universității Babeș-Bolyai. Pentru ea, cursurile nu sunt doar un program academic, ci împlinirea unui vis care a așteptat zeci de ani.
Greco-catolică practicantă, a ajuns să studieze teologia ortodoxă în urma unui proiect comun între facultate și centrul greco-catolic din care face parte. Spune că invitația de a se înscrie a fost una dintre cele mai mari bucurii din viața ei, mai ales pentru că nu a avut șansa să urmeze studii universitare la momentul potrivit.
Dacă ar scrie o carte despre viața ei, titlul ar fi simplu și direct: „Supraviețuire”.
La 90 de ani, energia și curiozitatea Amaliei depășesc, adesea, entuziasmul multor tineri. Vorbește despre credință, studiu și încercările vieții cu o luciditate rară. „Mie îmi place viața”, spune fără ezitare.
Încă din copilărie a învățat că viața nu oferă concesii. La doar trei ani, a trecut printr-o encefalită severă care i-a afectat vorbirea și mobilitatea. În acea perioadă, mama ei a fost sprijinul absolut, un model de optimism și forță.
După război, familia a trecut printr-o altă dramă. Tatăl ei, fost polițist, a fost arestat în contextul represiunilor politice. A stat în detenție un an și opt luni, fără vină dovedită. Această etichetă de „fiică de pușcăriaș” i-a blocat accesul la facultate, fiind chiar îndepărtată din examenul de admitere.
Cu toate acestea, nu a devenit un om amar. Din contră, spune că are darul de a-i ridica pe ceilalți. Își amintește cum a reușit să ajute un coleg să depășească pierderea soției, readucându-i zâmbetul într-un moment greu.
Viața personală a fost, la rândul ei, marcată de încercări. Prima căsătorie, la 19 ani, s-a încheiat printr-un divorț dificil. Au urmat alte trei căsătorii, fiecare aducând pierderi și suferință: un soț marginalizat politic, unul pierdut într-un accident și altul răpus de boală, dar și o relație toxică.
Nici boala nu a ocolit-o. Diagnosticul de scleroză multiplă a venit ca o nouă încercare. Și totuși, nu și-a pierdut echilibrul interior. „Curajul nu înseamnă că nu tremură nimic în suflet. Tremură. Dar trebuie să învingi”, spune ea.
Astăzi, din postura de studentă, privește generațiile tinere cu sinceritate. Își dorește mai multă curiozitate, mai mult interes pentru cunoaștere și mai mult respect pentru reguli simple, precum punctualitatea și buna-cuviință.
Rămâne atentă și la schimbările din societate, pe care le privește critic. Crede că oamenii au devenit mai superficiali, iar valorile de bază s-au estompat. „Ce nu s-a schimbat? Minciuna. Și răutatea.”
Credința este centrul vieții sale. Se spovedește des și simte că Dumnezeu i-a fost aproape în toate încercările. Privind în urmă, vede un sens în fiecare suferință: toate au întărit-o.
După nouă decenii de viață, concluzia ei rămâne simplă și puternică: viața este frumoasă, iar felul în care o trăiești ține doar de tine.
