Pentru a „nu știm câta” oară, Alex Toader a fost ales omul meciului, în partida pe care FC Câmpia Turzii a jucat-o, astăzi, cu Progresul Vlaha.
„Alex a făcut un meci mare. A alergat, a muncit, s-a luptat ca un leu, a recuperat mingi la mijlocul terenului, a ajutat faza defensivă, a participat activ la faza ofensivă reușind două goluri dar și un assist”, a transmis clubul din Câmpia Turzii.
La doar 10 ani, puștiul minune al fotbalului din Câmpia Turzii joacă atât în echipa de U12, cât și în cea de U11 a clubului, fiind punctul-focus al axului central din echipa galben-albastră.
Are forță, caracter, șut puternic, viziune în joc și știe, întotdeauna, cum să se poziționeze pentru a genera faze ofensive pentru echipa galben-albastră.
Dacă va continua să iubească fotbalul și va avea, în continuare, susținerea părinților (de care sincer nu ne îndoim deloc), dar și a conducerii clubului, Alex Toader are toate șansele să fie un mare fotbalist român.
Hai, Câmpia!
Felicitări, Andreea și Dan Toader pentru copiii minunați pe care îi creșteți! Să fiți mândri de ei, mereu!










