spot_imgspot_img

Notificare privind facturile netransmise prin sistemul RO e-Factura,pentru livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care plata se face la momentul livrării/prestării

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

 ”Beneficiarii care nu primesc facturile prin sistemul RO e-Factura, pentru livrările de bunuri ori prestările de servicii pentru care plata a fost efectuată la momentul livrării/prestării, efectuate de persoanele impozabile ce au obligaţia de a transmite facturile către destinatari prin sistemul național RO e-factura, în termenul de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art. 319 alin. (16) din Codul Fiscal, pot notifica acest fapt organelor fiscale competente, prin completarea și transmiterea formularului dedicat, începând cu ziua imediat următoare împlinirii termenului, la care se adaugă, dacă este cazul, perioadele de nefuncţionare ale sistemului RO e-Factura, perioade care sunt exclusiv cele publicate pe paginile de internet ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Ministerului Finanţelor.
Prin Ordinul nr. 2229/2025,  Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a aprobat și pus la dispoziția beneficiarilor, procedura de notificare a organelor fiscale competente împreună cu modelul şi conţinutul formularului (800) – “Notificare privind facturile pentru livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care plata se face la momentul livrării/prestării, netransmise prin sistemul RO e-Factura în termenul prevăzut la art. 10 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021”.
        Formularul 800 împreună cu  instrucțiunile de completare,  poate fi descarcat de  pe site-ul www.anaf.ro domeniul ,,Asistență contribuabili,, , secțiunea ,,Declararea obligațiilor fiscale – Toate formularele cu explicații,,.
Ordinul menționat anterior prevede că notificarea ( formularul 800 ) se va transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, potrivit legii.
Astfel, emitentul facturii care nu își îndeplineste obligația de a transmite prin sistemul național  RO e-factura  facturile  a căror contravaloare  i-a fost plătită la momentul  livrării/ prestării , va primi un mesaj în Spaţiul privat virtual (SPV) şi are obligaţia de a transmite facturile ce fac obiectul notificării, utilizând sistemul naţional RO e-Factura, cel târziu în ziua următoare zilei în care a primit mesajul în SPV.
Concomitent cu transmiterea mesajului în Spaţiul privat virtual (SPV),  emitentul facturii este înscris într-un registru electronic special. Contribuabilii înscrişi în acest registru fac obiectul unei analize de risc în vederea aplicării măsurilor legale ce se impun, în raport cu riscul fiscal evaluat.

 
Baza legală:
-OUG nr.120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea, cu modificările și completările ulterioare.
OPANAF nr.2229/2025  pentru aprobarea Procedurii privind notificarea organelor fiscale competente în cazul în care facturile pentru livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care plata se face la momentul livrării/prestării nu au fost transmise prin sistemul RO e-Factura în termenul prevăzut la art. 10 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea, precum şi măsurile ce vor fi luate de acestea .”

Compartimentul Comunicare Relații Publice și Mass Media

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles