Rugbyul european trece printr-o transformare discretă, dar profundă. Țările din eșalonul secund – Georgia, România, Portugalia, Spania – încep să construiască structuri profesioniste care să le ofere jucătorilor competiții reale, nu doar meciuri izolate sub tricolor.
Iar comparația dintre „Romanian Wolves” și „Black Lion” e, poate, cea mai grăitoare lecție despre ce înseamnă viziunea sportivă aplicată.
Rezultatele „triste” înregistrate de Wolves în actuala ediție a Rugby Europe Super Cup – unde ai noștri au pierdut cu DELTA, din Olanda, ne dovedește că drumul rugby-ului românesc nu este nici de perspectivă, nici de viitor.
🦁 BLACK LION – FRANCIZA CARE A SCUTURAT EUROPA
Când Federația Georgiană de Rugby (GRU) a anunțat, în 2021, înființarea francizei Black Lion, puțini au realizat cât de strategic era pasul.
Echipa a fost construită ca un club profesionist național, finanțat de GRU și sprijinit de guvern, cu jucători contractați direct, staff permanent și o bază proprie la Tbilisi.
În doar trei ani, Black Lion a devenit campioană în Rugby Europe Super Cup, a debutat în EPCR Challenge Cup, a învins echipe istorice precum Scarlets și Zebre și a adus rugbyul georgian într-o nouă eră.
Franșiza a demonstrat că o echipă dintr-o țară „mică” poate face performanță internațională dacă are structură, stabilitate și bani.
Georgia a investit în acest proiect 2–2,5 milioane de euro anual, iar World Rugby l-a sprijinit considerându-l un model de integrare a națiunilor emergente în competițiile de top.
„Black Lion nu este o selecționată, ci o franciză adevărată. Jucătorii sunt plătiți constant, au infrastructură, condiții și o identitate clară. E o echipă care nu joacă doar pentru steagul Georgiei, ci pentru respectul lumii rugbyului”, declara recent un oficial EPCR.
🐺 ROMANIAN WOLVES – O SELECȚIONATĂ CU DENTIȚĂ DE HÂRTIE
În contrast, România a păstrat același concept neschimbat de aproape 20 de ani.
Romanian Wolves, reînființată în 2021 ca moștenitoare a vechii „Bucharest Wolves”, este în realitate o selecționată temporară sub administrarea Federației Române de Rugby (FRR).
Jucătorii sunt împrumutați de la cluburi precum Steaua, Dinamo, Timișoara sau Baia Mare, stafful este temporar, iar echipa nu are buget propriu, brand sau infrastructură fixă.
Toate contractele, echipamentele, deplasările și plățile sunt gestionate prin FRR.
Rezultatul?
„Wolves” joacă în Rugby Europe Super Cup, dar fără obiective concrete, fără public fidel și fără continuitate.
Performanțele sunt oscilante, iar echipa e privită mai degrabă ca un „laborator” pentru Stejarii decât ca o entitate competitivă.
Diferența dintre cele două modele e aceea dintre profesionalism și administrare de criză.
Georgia a construit un brand; România improvizează o selecționată.
💰 COMPARAȚIE – MODELUL GEORGIAN VS MODELUL ROMÂNESC
Black Lion (Georgia):
– buget anual: 2–2,5 milioane €
– jucători profesioniști, contracte directe
– bază proprie, marketing, sponsori
– participare în Challenge Cup
– 3 titluri consecutive în Rugby Europe Super Cup
Romanian Wolves (România):
– buget estimat: sub 700.000 €
– jucători împrumutați de la cluburi
– fără identitate proprie
– doar în Rugby Europe Super Cup
– rezultate modeste și public minim
Cifrele nu mint: Georgia a creat o franciză competitivă și vizibilă, România are o selecționată de tranziție.
🚀 MODELUL CARE AR PUTEA SALVA RUGBYUL ROMÂNESC
Pentru ca România să-și recapete locul pe harta Europei, trebuie să treacă de la improvizație la franciză reală.
Un proiect de tip „Carpathian Wolves” ar putea fi implementat după modelul Black Lion: o entitate mixtă (FRR + sponsori + autorități locale), cu buget de minimum 2 milioane de euro, jucători angajați direct, sediu permanent și participare constantă în Challenge Cup.
Un astfel de club ar stabiliza carierele jucătorilor, ar profesionaliza antrenamentele și ar oferi o bază solidă pentru echipa națională.
În plus, ar crea identitate și atractivitate comercială — ceva ce rugbyul românesc a pierdut de mult.
🏁 CONCLUZIA: CURAJUL DE A FI PROFESIONIST
Georgia a dovedit că poți construi un brand european chiar și cu resurse limitate, dacă îl tratezi ca pe o investiție, nu ca pe o obligație.
România are tradiția, infrastructura și talentele, dar le irosește într-un sistem administrativ, nu competițional.
„Black Lion” e dovada că profesionalismul nu e un lux, ci o alegere.
Iar dacă România vrea din nou respect în rugbyul european, trebuie să înceteze să trimită selecționate și să înceapă să construiască francize.
Rugbyul modern nu se mai joacă doar în teren — se joacă și în birourile care au curajul să creadă în viitor.
Și acolo, Georgia conduce. România încă așteaptă semnalul de start.
