Dosarul în care fostul candidat la președinție, Călin Georgescu, este acuzat de tentativă de lovitură de stat, alături de mercenarul, Horațiu Potra, și alți 20 de inculpați, are ramificații și la Câmpia Turzii.
Mai exact, unul dintre martorii menționați în Rechizitoriul întocmit de Parchetul General este DIN CÂMPIA TURZII, fost angajat al Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu” și fost combatant în trupele de mercenari ale lui Horațiu Potra, din Republica Democrată Congo.
Martorul din Câmpia Turzii chiar a dat una dintre cele mai importante declarații în acest dosar.
„Materialul probator administrat în cauză a conturat un profil colectiv
extrem de periculos, cu privire la o parte din persoanele care au consfințit să
participe la planul prezentat de Potra Horațiu (inculpații Potra Dorian, Potra
Alexandru Cosmin, Lup Andrei-Florin, Dragoman Vasile Leonard, Lascu
Bogdan Florin, Lechințan Traian, Lup Ioan, Moldovan Dionisie, Mureșan
Ovidiu-Claudiu, Timofti Constantin și Aniței Iulian), constatându-se că sunt
persoane cu pregătire militară, ceea ce le oferea nu doar abilități tactice
avansate, ci și capacitatea de a organiza și executa acțiuni violente într-un mod
eficient și coordonat, unii dintre cei menționați desfășurând, astfel cum rezultă
din declarația martorului S. O. E., absolvent de studii militare, din
data de 21 iulie 2025, activitate de ”instructori pe linia pregătirii militarilor
congolezi” și care presupunea ”pregătire militară, pregătire topografică și
generalități despre cunoașterea armamentului, respectiv cum se demontează o
ramă, cum se montează și luarea liniei de ochire la rece”.”, se arată în rechizitoriu.
Cât privește trupele de mercenari ale lui Horațiu Potra, partenerul de complot al lui Călin Georgescu, acestea au însumat mai mulți foști militari din Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Cluj Napoca și alte orașe din județul Cluj. Din fericire, însă, nici unul dintre acești combatanți nu au făcut parte din grupul de 22 de inculpați.
Unii chiar au „mirosit” intențiile reale ale lui Potra, evitând asocierea cu acesta.