Bilanț IPJ Cluj: peste 17.000 de intervenții în primele 7 luni

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a publicat bilanțul pentru perioada ianuarie–iulie 2025. Raportul scoate în evidență mii de intervenții, sute de dosare soluționate și acțiuni ample de prevenire a criminalității și de menținere a siguranței publice.


Peste 17.000 de evenimente și 843 de infracțiuni descoperite

În primele șapte luni, polițiștii clujeni au intervenit la peste 17.350 de evenimente, desfășurând aproape 15.000 de controale și 471 de acțiuni cu efective mărite. Au fost descoperite 843 de infracțiuni, dintre care 514 în flagrant delict.
Totodată, patrulele au răspuns la peste 9.400 de apeluri la 112, aplanând 2.144 de conflicte.


Criminalitate și dosare penale

În total, au fost sesizate 9.580 de infracțiuni, dintre care:

  • 63,6% judiciare,
  • 10,1% economico-financiare,
  • 26,2% de altă natură.

Infracțiunile contra patrimoniului reprezintă aproape 45% din total. Până la finalul lunii iunie, polițiștii au soluționat 9.139 de dosare penale, luând măsuri preventive față de 311 persoane.


Violență domestică și protecția victimelor

Un capitol sensibil rămâne violența domestică: în primele luni ale anului au fost sesizate 755 de fapte, dintre care 417 cazuri de lovire, 97 de amenințări și 104 încălcări ale Legii 217/2003.
Au fost emise 228 de ordine de protecție provizorii și 196 de ordine de protecție.


Infracțiuni economico-financiare și evaziune

Au fost înregistrate 969 de infracțiuni economico-financiare și 87 de dosare de evaziune fiscală. Prejudiciile recuperate se ridică la aproape 19 milioane de lei, prin instituirea de măsuri asigurătorii.


Urmăriți și dispăruți găsiți

Polițiștii au depistat 83 de persoane urmărite național și internațional și au soluționat 227 de cazuri de dispariții.


Siguranță rutieră: 109 accidente grave

La nivel rutier, în 7 luni s-au produs 109 accidente grave. În urma a 838 de acțiuni de control, polițiștii au aplicat peste 12.000 de sancțiuni și au reținut 2.172 de permise de conducere. Cele mai multe tragedii au fost provocate de viteză excesivă, neacordarea de prioritate și indisciplina pietonilor.


Arme și muniții

Polițiștii au efectuat 201 verificări pe linia armelor și explozivilor, constatând 96 de infracțiuni. În plus, 35 de persoane și-au pierdut definitiv dreptul de a deține arme.


Criminalistică și protecția animalelor

Specialiștii criminaliști au ridicat peste 8.500 de urme de la locurile faptelor și au identificat 288 de suspecți. Biroul pentru Protecția Animalelor a soluționat 1.175 de petiții, aplicând amenzi de 170.000 de lei și emitând 21 de ordine de plasare în adăpost.


Prevenție și campanii

Polițiștii clujeni au derulat campanii precum „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, dar și programe de prevenire a absenteismului școlar, consumului de droguri și bullyingului. În total, peste 13.600 de cetățeni au beneficiat de acțiuni preventive.

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Related articles

Dans sportiv Turda: rezultate remarcabile la competiția de la Satu Mare

Dansul sportiv din Turda confirmă din nou forma excelentă!...

ANUNȚ –  Întrerupere furnizare apă potabilă în localitatea Luna

Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei potabile...

De ce nu luăm exemplul turcilor?

Provocările Federației Ruse, prin incursiunile dronelor și aeronavelor în...

Este oficial: Duminica viitoare…

Este oficial, Dorin Lojigan a dat vestea pe care...
spot_imgspot_img
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social