Alegerile locale, programate pentru 9 iunie 2024, vor avea un impact semnificativ asupra modului în care societățile locale din România își vor găsi drumul dezvoltării în următorii ani.
Dacă pentru unele comunități realitatea politico-administrativă stă într-un anumit mod, fiind necesare schimbări în peisaj, la Turda situația are o serie de particularități, pe care le vom evidenția în analiza următoare.
Schimbarea este un proces democratic foarte bun, dacă știi cum să-l gestionezi!
Din 1996 încoace, „schimbarea cu orice preț” a fost meteahna cea mai grea a poporului român, atunci când a venit vorba să-și aleagă conducătorii. Uneori, această schimbare aduce cu sine și un upgrade (o creștere a gradului de bunăstare), dar alterori acest gen de motivație electorală poate distruge un întreg sistem.
În ceea ce privește Municipiul Turda, schimbarea este o chestiune pe cât de delicată, pe atât de periculoasă, asemeni unei intervenții chirurgicale între doi lobi cerebrali sau asemeni unei intervenții la panoul electric. Trebuie să știi cât și când să pui bisturiul sau cleștele, pentru a nu distruge un întreg sistem.
Două formațiuni politice din Turda promit „schimbarea”, urlând din toți bojocii: „jos cu ei și sus cu noi”. Este vorba despre AUR și USR. Aceste două formațiuni, dincolo de nivelul de „novicism” de care dau dovadă cele două vârfuri de lance ale lor, Adrian Nap respectiv Ciprian Rigman, și-au cam demonstrat limitele când vine vorba despre gestionarea fondurilor publice.
USR a fost în fruntea țării în, probabil, cea mai grea perioadă din ultimii 10 ani – pandemia COVID-19. Ce-au reușit? Să cumpere 120 de MILIOANE de doze de vaccin COVID, să bage România în procese cu Pfizer și Moderna și să se aleagă cu un fost ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, urmărit penal de DNA.
Cât îi privește pe cei de la AUR, aceștia sunt și mai novici în gestionarea fondurilor și resurselor unei administrații publice. Aceștia nu au prezentat, până în prezent, nici un proiect sustenabil de dezvoltare a României pentru termen mediu sau lung. Grohăie cât îi țin plămânii despre… „nimic”, utilizând în mod pervers și josnic imagini ale unor figuri istorice ale României, precum Mihai Viteazu.
Revenind pe plai arieșean, atât Ciprian Rigman, cât și Adrian Nap se marketează drept „cei care vor reinventa mersul pe jos și apa caldă, iar la robinetele turdenilor va curge lapte, miere și pandișpan pufos, la cele mai mici prețuri și tarife”. Această analiză nu-și propune să demonteze promisiunile electorale ale celor doi candidați deoarece electorul turdean are o inteligență peste medie, fiind perfect capabil să discearnă între poveștile perscărești și realitate.
Nu … această analiză își propune să vă demonstreze, simplu și eficient, cât de periculoasă sau chiar DEZASTRUOASĂ ar fi pentru Turda preluarea puterii de către oricare dintre cele două partide: AUR sau USR.
Nu este, neapărat, despre neștiință, incompetență sau malițiozitate. NU, ci mai degrabă despre imposibilitatea de a atrage resurse guvernamentale spre Turda … și vă dăm 3 exemple pe cât de simple, pe atât de evidente.
Ceanu Mare – în 2020, populația cenană l-a ales pe PMP-istul (de atunci), Virgil Păcurar să conducă destinele comunei. Din 2020 până în 2023, când au început zvonurile că Virgil Păcurar trece la PSD, Ceanu Mare n-a primit nicio lețcaie nici de la guvern și nici de la Consiliul Județean Cluj.
Tritenii de Jos – același scenariu, dar cu Alexandru Iosif DAN pe post de primar de la Partidul Verde și pe Flaviu Chișu vice de la PMP. Zero lei, zero bani, zero fonduri primite de la Guvern.
Chețani – trecem județul, până în Mureș și evidențiem situația lui Emil Florin Mocan, primar ales independent, susținut – până mai ieri – de PMP și ingorat complet de guvern și de Consiliul Județean Mureș, condus de UDMR.
Oameni buni, Municipiul Turda a contractat, în ultimii 8 ani, 500 de milioane de euro fonduri europene și guvernamentale (POR, POCA, POIM, POCU, PNRR, Anghel Saligny). Aceste fonduri trebuiesc susținute prin cofinanțări proprii și credite externe.
De asemenea, un contract de finanțare nu înseamnă că ți se toarnă o roabă jumate de bani în contul Primăriei și de banii ăia dispui după propriul plac. Nunuuuu, un contract de finanțare presupune termeni clari, situații de lucrări și facturi DECONTATE DE GUVERN, de ADR Nord Vest sau de altă entitate. Rezultă că, indiferent de cât de mult le place unora să viseze umed, Turda este legată ombilical de forțele politice care vor conduce România în următorii 4 spre 8 ani, adică P.N.L. ȘI P.S.D.
Orice altă alegere pentru conducerea Turzii, înafară de PNL sau PSD ar atrage orașul într-un adevărat haos, mai ales din cauza faptului că nici Adrian Nap, nici Ciprian Rigman nu dau pe-afară de abilități de negociatori!
În schimb, atât Cristian Matei – reprezentantul PNL, cât și Răzvan Ciortea – propunerea PSD, au atât pârghiile politice, cât și experiența administrativă pentru a gestiona această situație delicată în care se află Municipiul Turda.
De altfel, în toate sondajele privind intenția de vot din Turda, Matei și Ciortea sunt pe primele două locuri, la distanțe considerabile de următorii clasați, respectiv Nap, Rigman și Duca.
Alege cu cap, turdeanule!