La acest moment, în cadrul unei ample operațiuni, Poliția Română, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Poliției de Frontieră și al Jandarmeriei Române, efectuează peste 58 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupuri infracționale organizate, specializate în trafic de droguri de risc și mare risc, precum și efectuarea de operațiuni cu substanțe cu efect psihoactiv.
De asemenea, sunt vizate și cauze ce au ca obiect traficul de persoane, exploatarea persoanelor vulnerabile și criminalitatea informatică.
În cadrul operațiunii coordonate, realizate la nivel național, peste 750 de polițiști de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., vor pune în executare peste 300 de mandate de percheziție domiciliară și peste 300 de mandate de aducere.
Acțiunea face parte dintr-o serie de inițiative similare, desfășurate, începând cu anul 2018, la nivelul Poliției Române, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. și relevă preocuparea structurii specializate de a investiga în mod constant infracțiunile de trafic de droguri, trafic de persoane și de minori și orice forme de exploatare a persoanelor vulnerabile, în efortul de a combate în mod eficient acest fenomen infracțional.
Astfel, perchezițiile efectuate la această dată au scopul de a obține probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată și a altor persoane implicate în activități infracționale asociate criminalității organizate, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum și depistarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.
Totodată, acțiunile vizează crearea unui climat optim de siguranță al cetățenilor, precum și protecția victimelor infracțiunilor.