

Forul deliberativ local al Municipiului Turda a aprobat ieri, în ședință extraordinară, propunerea primarului – Cristian Matei – de rectificare a bugetului local de venituri și cheltuieli.
Propunerea a venit ca urmare a unor alocări bugetare, de care Turda a beneficiat ca urmare a rectificărilor realizate de Guvern, respectiv Consiliul Județean Cluj.
La capitolul „Învățământ”, școlile turdene au primit un plus de 3 miliarde de lei vechi, față de bugetul de care dispuneau deja, iar banii vor fi utilizați cu cheltuielile materiale.
Este vorba despre obiecte de mobilier și birotică, de care se vor deservi școlile turdene.
De asemenea, cheltuielile cu personalul, atât în Sănătate, cât și la capitolul „Ordine publică” au fost diminuate, prin intermediul acestei rectificări bugetare, eficientizându-se astfel sistemul de cheltuire al banului public.









