🧑🏻🍼Prin intermediul investițiilor și progreselor realizate în sistemul de stare civilă, începând de astăzi, vom putea emite și semna digital toate certificatele de naștere.
✅Astăzi, domnul primar – Dorin Nicolae LOJIGAN – a semnat primul certificat emis în format digital al micuțului, Alexandru Mihai, în prezența părinților săi, Mihai Cristian și Maria Diana. Acesta a fost al doilea certificat digital în județul Cluj, după cel de la Cluj Napoca.
📄Prin acest proces, fiecare familie va putea primi certificatul de naștere al copilului atât în format electronic, cât și tipărit sau mixt (digital și tipărit).
❗Practic, toate documentele necesare și toate procedurile birocratice au fost mult simplificate, pentru a veni în sprijinul cetățenilor Municipiului Câmpia Turzii.
💯Le mulțumim partenerilor noștri de la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj pentru munca depusă pentru a genera această facilitate pentru cetățeni. Totodată, le mulțumim colegilor noștri din Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Câmpia Turzii.
ℹ️Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din Municipiul Câmpia Turzii.
Direcția Relații cu Comunitatea