

🚨 ȘOCANT LA CÂMPIA TURZII! 🚨
👉 Un bărbat din cartierul Insula a fost condamnat la 3 ani și 5 luni de închisoare cu executare, după ce și-a scos concubina „la produs”, în repetate rânduri.
Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Turda în data de 9 octombrie 2025, fără acord de recunoaștere a vinovăției.Inculpatul R.I., arestat încă din vara anului trecut, a fost găsit vinovat de proxenetism, faptă prevăzută de art. 213 din Codul Penal.
Potrivit instanței, bărbatul și-ar fi exploatat partenera pentru bani, păstrând sumele obținute din practicarea prostituției.Pe lângă pedeapsa principală, judecătorii i-au interzis dreptul de a ocupa funcții publice sau de a fi ales în autorități, pentru încă 3 ani după executarea pedepsei.
Totodată, magistrații au dispus confiscarea a 7.005 lei și a unei brățări de aur, considerate venituri obținute ilegal.De asemenea, R.I. a fost obligat să achite 4.424 lei cheltuieli judiciare către stat.Decizia nu este definitivă — poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
💥 Un nou caz care zguduie Câmpia Turzii, scoțând la iveală fața ascunsă a unor drame de cartier, unde violența, exploatarea și sărăcia se amestecă într-un tablou crud al realității locale.









