Există oameni care se îndrăgostesc de muzică ascultând un disc de vinil. Alții, văzând un concert. Pentru Paul Ciuci, vocea inconfundabilă a trupei Compact și unul dintre cei mai iubiți artiști născuți la Câmpia Turzii, dragostea pentru artă s-a născut… la film.
Într-o postare plină de nostalgie, Paul a povestit cum, adolescent fiind, descoperea lumea fascinantă a cinematografului, într-o perioadă în care filmele și muzica erau ferestre rare către libertate.
„Întotdeauna cinematograful și filmele m-au fascinat și așa stau lucrurile și în ziua de azi”, scrie el. În anii ‘70, tânărul rebel Paul mergea cu prietenii la Clubul Muncitoresc din Câmpia Turzii, încercând adesea să fenteze biletele, doar ca să prindă magia proiectorului. Domnul Lőrincz, paznicul de la intrare, îi dădea câte o „corecție” după ceafă, dar nimic nu-l oprea să intre în lumea viselor de pe ecran.
Un film avea să-i schimbe viața: „The Last Waltz”, capodopera lui Martin Scorsese, cu The Band, Bob Dylan, Eric Clapton și alți giganți ai muzicii.
„Am murit dacă nu-l vedeam. L-am văzut de opt ori. Mergeam cu un caiet de notițe, scriam versurile și acasă, pe chitară, învățam melodiile. Nu aveam aparate de înregistrat, nici telefoane inteligente — doar urechea și memoria”, își amintește el.
Așa s-au născut primele sale interpretări live, în trupa Telegraf, cu Tavi și Leluț. Mai întâi la „joia tineretului” din Câmpia Turzii, apoi pe scena Clubului Universității Babeș-Bolyai, iar mai târziu, cu Compact, în spectacole de cinci ore la Terasa Tineretului din Costinești.
„Cântam șapte zile pe săptămână, de la 17:30 la 22:30. Ne rugam să plouă, doar ca să avem o zi liberă. Am învățat disciplina, respectul pentru public și faptul că orice performanță cere efort și implicare. Fără public, nu exiști”, spune Ciuci.
Astăzi, la decenii distanță, artistul privește înapoi cu recunoștință și zâmbet. Filmele, muzica, emoțiile și aplauzele au rămas pentru el parte din același mare spectacol: viața trăită cu pasiune și sinceritate.
„Rândurile astea sunt o mică parte din amintirile ce-mi trec prin fața ochilor, ca un film pe care l-am văzut cu plăcere. Să fiți sănătoși cu toții!”, încheie Paul Ciuci, omul care a învățat din filme cum se scrie o poveste mare — cu suflet, muncă și autenticitate.
