spot_img
spot_img

ZMT 2018 te invită la muzeu

spot_img

Cu prilejul celei de-a XVIII-a ediții a Zilelor Municipiului Turda vizitatorii Muzeul de Istorie vor beneficia sâmbătă, 18 august de un program atractiv şi de ne ratat: expoziție în aer liber, târg de produse hand-made și deja mult așteptatul concert de jazz!

Membrii trupei Funkorporation din Cluj-Napoca, câştigători a numeroase premii, ne vor încânta auzul cu un repertoriu ce cuprinde de la piese cu cadențe interioare extrem de funky până la soul melancolic, mustind de bași bine plasați, voci incredibile, riffuri catchy de chitară, detalii strălucitoare din saxofon și trombon, toate aranjate bogat, cu poftă, fierbinte. Concertele lor sunt intense, frenetice, de o exuberanţă neostoită, iar reţeta este: groove-uri funky, bas bine plasat, vocal excepțional, piperat cu suflători, mixat cu puţin jazz, ska, balkan, reggea plus atitudine pozitivă!

O gamă variată de suveniruri și creații hand-made – inspirate după exponatele noastre din muzeu şi realizate de artiști platici sau producători locali – își așteaptă cumpărătorii în curtea muzeului, începând cu orele 10:00 și până la lăsarea serii. Ceramica preistorică cu decor bogat şi variat descoperită în aşezarea de la Sănduleşti, artefactele romane – piese de podoabă sau de echipament militar şi accesorii vestimentare ale soldaţilor din legiunea romană de la Potaissa, alături de piesele postromane şi medievale au reprezentat sursă de inspiraţie pentru artizani.

Seria de activități dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1918 continuă prin organizarea expoziției de artă fotografică “Comorile României”. Autorul expoziţiei Ilie Tudorel, Baia Mare, membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) va prezenta monumentele istorice imortalizate prin obiectivul aparatului său de fotografiat. Artistul îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din ţară şi din străinătate cele mai importante valori ale patrimoniului cultural din România.

PROGRAM
Vineri – Duminică, 17-19 august 2018
10:00 – 17:00 – Acces gartuit în spațiul expoziţional
Sâmbătă, 18 august 2018
10:00 – 21:00 – Târg de creații hand made și suveniruri – artiști plastici și producători locali
11:00 – 12:00 – Expoziția de artă fotografică “Comorile României” – Ilie Tudorel, Baia Mare
19:00 – 20:30 – Concert Jazz – Funkorporation Cluj-Napoca

spot_imgspot_img
spot_img

Ultimele știri

3 copii au fost raniti in accidentul de aseara, de la Turda

La data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei...

Haita de 7 maidanezi, pe strazile Turzii

Oare Turda nu mai are serviciu de ecarisaj? O haita...

Cand umanitatea depaseste orgoliile! U Cluj strange fonduri pentru bebelusul unui fost CFR-ist

”U” este alături de Tiago Miclăuș! 🙏🏼 🏁 FC Universitatea...

Ce de gasca sunt parlamentarii puterii cu mafia gunoaielor

Ce s-a întâmplat astăzi în comisia de mediu este...
spot_img

Newsletter

spot_img

Descoperă!

Consiliul Județean achiziționează trei noi unități de fotosinteză artificială pentru gazonul de pe Cluj Arena

  Consiliul Județean Cluj a demarat procedura de achiziționare...

L-aţi văzut? A dispărut din luna aprilie

Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a...

Citeste ce masuri restrictive se aplica la Luna pentru reducerea impactului de risc epidemiologic

Primarul Comunei Luna anunta:Avand in vedere ca in Comuna...

Anunț – Remediere avarie Întrerupere furnizare apă potabilă în municipiul Turda

Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei potabile...

Bărbat din Luduș, arestat după ce a furat 27.000 de euro!

Dacă vrei să faci ceva, fă-o în stil mare...
spot_img
spot_imgspot_img

Ministrul, Rafila, așteptat astăzi la Turda, la inaugurarea Stada!

Astăzi, de la ora 10:00, are loc ceremonia de inaugurare a șantierului unde va fi construit cel mai mare depozit de medicamente generice din...

FOCAR de Covid-19 în Primăria Cluj Napoca!

Sub titlul „Criminalii!”, deputatul USR și candidatul USR la Primăria Cluj Napoca, Emanuel Ungureanu, a dezvăluit că DOI angajați ai Primăriei Cluj Napoca au...

Tragedie la Turda – fostul jurnalist și om de televiziune, Ucu Florea, s-a stins din viață

Vestea a venit ca un trăznet peste societatea turdeană. După o lungă suferință, unul dintre cei mai buni pamfletari din jurnalismul turdean, Ucu Florea, fost...
WordPress Cookie Notice by Real Cookie Banner
%d bloggers like this: