Atât ieri, cât și astăzi, Procurorii DIICOT, însoțiți de luptători ai trupelor speciale și agenți ai BCCO au desfășurat percheziții pentru destructurarea unei rețele de traficanți de droguri.
Printre locațiile percheziționate s-au numărat și 2 case din județul Alba.
„Dacă au avut emoții că nu se vor trezi la primă oră, le-am dat noi o mână de ajutor.
Unde nu s-a deschis ușa, am deschis-o noi.
Unde nu s-a deschis poarta, am găsit soluții să intrăm.
Astfel, la ora 06.00, colegii noștri au fost prezenți la 16 adrese, unde au acordat „sprijin de specialitate” pentru o trezire corespunzatoare.
Și aici ne referim la o trezire la realitate.
“Treziții” făceau parte dintr-o grupare specializată în distribuirea de droguri de risc și mare risc, respectiv cannabis, cocaină și MDMA (ecstasy) la nivel național.
Gruparea acționa în mai multe județe (Arad, Bihor și Vâlcea), dar membrii săi se vor reuni astăzi la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, unde vor depăna multe amintiri.
P.S. Astfel de acțiuni vor continua, pentru că, așa cum am mai spus…
Cele mai sincere discuții încep la 6 dimineața!”; transmite Ministerul Afacerilor Interne.