Este o zi mare nu numai pentru colegul nostru de la TurdaNews, Gelu Florea, ci pentru întreaga suflare jurnalistică din Turda și Câmpia Turzii.
După opt luni de proces și incertitudini, instanța a respins cererea formulată de Andrei Suciu, președintele asociației T9, împotriva lui Gelu Florea.
„Solutia pe scurt: Respinge ca fiind neîntemeiată cererea formulată de reclamantul S.A.N. în contradictoriu cu pârâţii G.F. şi SC G. SRL. Ia act de faptul că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se depun la Judecătoria Turda. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 martie 2018.
Document: Hotarâre 13.03.2018”, se precizează pe site-ul portal.just.ro
Am luat opinia colegului nostru pentru a reliefa cât mai exact importanța jurnalismului liber și al libertății de exprimare.
„Este triumful Adevărului, împotriva Minciunii! M-au terfelit în fel și chip pe internet, acuzându-mă că am scris numai minciuni! Instanța mi-a dat dreptate mie, după ce am prezentat TOATE probele!
Este triumful jurnalismului de investigație!
A fost pentru prima dată când am fost 100% sigur că nu am cum să pierd! Pentru că aveam dovezi incontestabile despre tot ceea ce am scris! Am demontat, pagină cu pagină, cele peste 100 de pagini în care mi se aduceau acuzații!
Andrei Suciu a vrut 10.000 de euro de la mine! Ghinion! S-a ales doar cu confirmarea PUBLICĂ a faptului că tot ceea ce am scris era REAL!
Un nou proces câștigat!” , a spus colegul și prietenul nostru, Gelu Florea.
Importanța acestei victorii este cu atât mai mare cu cât nu doar odată, cei de la T9 au vehiculat ideea potrivit căreia anumiți jurnaliști „ar scrie minciuni la comandă”, iată că instanța a decis altfel!