În urmă cu 10 minute, prefectul județului Cluj, doamna Irina Munteanu, a anunțat redeschiderea punctelor de lucru ale Serviciului Public Comunitar Pașapoarte, din Turda și Câmpia Turzii.
„✅ Punctul de lucru din municipiul Câmpia Turzii al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Cluj va funcționa în fiecare zi de miercuri, în intervalul orar 09:30 – 14:30, alternativ cu punctul de lucru din municipiul Turda, începând din 4 mai a.c.
✅ Punctul de lucru din municipiul Turda al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Cluj va funcționa în fiecare zi de miercuri, în intervalul orar 09:30 – 14:30, alternativ cu punctul de lucru din municipiul Câmpia Turzii, începând cu 11 mai a.c.”, a anunțat prefectul de Cluj.
Vă reamintim că aceste puncte de lucru au fost inițial deschise în perioada 2008-2012 și au funcționat până în 2020, când a fost instituită Starea de Urgență aferentă pandemiei COVID-19.
Acum, odată cu redeschiderea punctelor de lucru, cetățenii din Turda, Câmpia Turzii și cele 10 comune din jurul municipiilor nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la Cluj pentru obținerea documentelor.
Acest succes li se datorează atât celor doi primari, Dorin Lojigan și Cristian Matei, cât mai ales doamnei prefect, Irina Munteanu.
Comentarii