Telenovela Fabricii de Zahăr de la Luduș continuă.
Dacă ieri, firma Tereos, care deține fabrica, anunța că o va închide și o va vinde pe bucăți, astăzi iar s-a schimbat macazul.
„Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut o nouă întâlnire oficială cu managementul companiei Tereos România pentru a prezenta echipa de negociere constituită prin ordin de ministru la nivelul MADR și pentru a stabili calendarul privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduș, județul Mureș, de către stat în parteneriat cu aproximativ 100 de fermierii ce vor constitui o Cooperativă. François Queva, CEO Tereos România, spune că fabrica nu se închide și nu au fost dezmembrate componente ale fabricii.”, transmite economica.net
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat că va reuși să intermedieze vânzarea fabricii către fermierii din zonă.
”Vă transmit angajamentul ferm al statului român de a duce la bun sfârșit acest proces. Este nevoie să inventariem bunurile, activele, să demarăm auditurile necesare precum și elaborarea documentelor aferente, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Cumpărăm fabrica pentru a produce zahăr, în parteneriat cu fermierii. Ne dorim să reluăm cât mai repede ciclul de producție și activitatea în fabrică, mai ales în contextul internațional al pieței zahărului”, a declarat ministrul Chesnoiu.












