spot_img
spot_img

Unele dintre cele mai tari avioane de luptă din lume au aterizat la Câmpia Turzii

spot_img

F-22 Raptor, unul din cele mai noi avioane de luptă al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, a aterizat azi la Câmpia Turzii!

F-22 Raptor face parte din generația a cincea de avioane militare care dispun de supermanevrabilitate și tehnologie stealth (prin tehnologie stealth se înțeleg o serie de contramăsuri pentru evitarea detectării avioanelor, rachetelor și navelor militare, tehnologiile urmăresc să le facă puțin vizibile).

A fost proiectat în primul rând ca un avion de luptă cu superioriate aeriană, dar are și alte capabilități adiționale, cum ar fi atacuri la sol, tehnici de luptă folosind arme eletronice și rolul de interceptare a semnalelor inamice.

Două avioane de tip F-22 Raptor, un avion cisternă KC-135 Stratotanker şi circa 15 membri ai echipajelor aparținând Forțelor Aeriene ale SUA au participat azi la activități de antrenament în comun cu avioanele F-16 ale Forţelor Aeriene Române, din Baza 86 Aeriană Borcea, precum și cu avioanele americane F-15 staţionate temporar la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii – care iau parte la exercițiul Dacian Eagle 2018.

Interacţiunea dintre piloţii americani şi români va creşte interoperabilitatea Aliaţilor şi va spori securitatea regională, iar această dislocare înaintată, realizată cu cooperarea deplină a României, demonstrează angajamentul Forţelor Aeriene ale SUA din Europa de a disloca şi folosi aeronave de generaţia a V-a în zona de responsabilitate a Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa.

La finalul activității, ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, i-au întâmpinat pe piloții americani și români și i-au felicitat pentru modul deosebit în care și-au desfășurat misiunile.

Foto: MApN, Laurențiu Turoi și Bogdan Pantilimon

sursa: MApN.ro

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

spot_img

Newsletter

spot_img

Descoperă!

Prima statie de încărcare rapidă a autobuzelor electrice a fost testata

A fost testată prima stație de încărcare rapidă a...

Potaissa Turda începe returul cu o victorie clară

În primul meci al returului de campionat, AHC Potaissa...

La Turda au fost amplasate noile containere pentru colectarea deșeurilor

Primăria Municipiului Turda vine în sprijinul turdenilor și...

Primăria Câmpia Turzii: Conacul Szentkereszty-Bethlen, viitor punct de atracție turistică la Câmpia Turzii

În urma demersurilor întreprinse de Primăria Municipiului Câmpia Turzii,...

Rețeta Zilei: PUI LA CUPTOR CU OREZ ȘI CARTOFI

TIMPI DE PREPARARE  Timp de preparare: 15 minute min  Timp de gatire: 45 de...
spot_img
spot_imgspot_img

O influenceriță celebră arestată în același dosar cu Mihai Moldovan

Dosarul penal în care turdeanul, Mihai Moldovan, este acuzat de complicitate la proxenetism în formă continuată și tentativă de influențare a declarațiilor conține și...

ȘOCANT: După ce s-au drogat cu prenadez, unul l-a violat pe celălalt – la Turda

Presa turdeană relatează, în această dimineață, un caz incredibil, petrecut în urmă cu două săptămâni - la Turda. Doi tineri care consumă prenadez pentru a...

Incendiu la ALBALACT – Intervenție masivă a pompierilor

În această dimineață, în jurul orelor 10:00, un incendiu puternic și violent a izbucnit la sediul Albalact din localitatea Oiejdea, județul Alba. La fața locului,...
WordPress Cookie Notice by Real Cookie Banner
%d bloggers like this: