fbpx
spot_img

Un „tătăic” beat și-a condus trabantul pe contrasens, a refuzat să oprească la semnele polițiștilor și și-a făcut nevoile în autospeciala de Poliție

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Date:

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Share post:

S-a întâmplat la Turda, în anul 2020, când un „tătăic” în vârstă de 68 de ani, care locuiește pe strada Ponorel și conduce un Traband, a decis să intre pe contrasens, cu mașina.

În fața lui era o autospecială de poliție, pe care bărbatul nici nu a băgat-o în seamă, fiind la un pas să o izbească frontal.

„Agenții de Poliție din cauza pătrunderii pe contrasens a autoturismului condus de inculpat, pentru a evita coliziunea, a efectuat manevre de ocolire a autoturismului marca Trabant.”, scrie actualdecluj.ro

Întrucât agenţii de poliţie au trebuit să intervină la un eveniment sesizat prin apelul de urgenţă 112 (agenții făcând parte din singura patrulă de ordine publică de serviciu din zonă) aceştia au solicitat inculpatului să-i aştepte în Trabant, inculpatul conformându-se.


După câteva minute, aproximativ cinci, agenţii de poliţie au revenit la locul în care se afla inculpatul şi după discuţiile purtate cu inculpatul au constatat că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care au solicitat ca lucrătorul de la Biroul Rutier să vină la faţa locului pentru a-l testa cu aparatul etilotest. În jurul orei 20:50, s-a prezentat la faţa locului agentul de poliţie rutieră cu aparatul etilotest însă inculpatul a refuzat testarea, astfel că i s-a comunicat că va fi transportat la Spitalul Municipal Turda în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.


Iniţial, inculpatul a refuzat acest lucru şi a devenit agresiv, astfel că organele de poliţie l-au încătuşat şi l-au transportat la spital.


În timpul deplasării spre spital inculpatul a revenit asupra deciziei sale de a nu se supune testării cu aparatul etilotest, astfel că a acceptat să fie testat, patrula de poliție oprindu-se în parcarea unui supermarket iar în urma testării inculpatului cu aparatul alcotest a reieșit valoarea de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tătăicul bețiv s-a ales cu o pedeapsă de 2 ani cu suspendare, pentru fapta lui.

spot_img
spot_img
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social
spot_img

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

spot_img
spot_img

Related articles

Magazin din Campia Turzii, amendat dupa ce vindea haine contrafacute

Magazinul Gamos Com din Campia Turzii, situat pe strada Vasile Alexandri, nr. 7A, s-a ales cu amenda din...

I&C Transilvania Constructii angajeaza deservent incarcator frontal

S.C. I&C Transilvania Constructii S.R.L. angajează Volist - Deservent încărcător frontal.   Punct de lucru: Câmpia Turzii.   Cerinte:     experiență manipulare încărcător...

Transilvania Impact angajeaza la Campia Turzii

Angajam excavatorist cu experiență. Punct de lucru: Câmpia Turzii.   Informații la telefon: 0760 233 617. resurseumane@transilvaniaimpact.ro  . . . #angajari #locuridemunca #transilvaniaimpact #icti

Pompierii clujeni atrag atenția! Incendiile de vegetație pot ucide!

Numai anul trecut am intervenit în județul Cluj la peste 900 de incendii de vegetație uscată, fiind printre...
%d bloggers like this: