spot_img
spot_img
spot_imgspot_img

Un nou popas și loc de întâlnire, în satul Luna

În urmă cu un secol, în centrul comunei Luna, lângă actuala casă de gaz, bunicii noștri au amenajat un loc special, în care vitele și caii comunei erau adăpați, iar oamenii stăteau la o vorbă sau – după caz – la un joc de cărți. Așa a ajuns „Izvorul lui Frezaș” o locație specială în cultura și identitatea comunei Luna.

Lucrările la infrastructura de apă și canalizare, precum și cele de asfaltare au deteriorat zona „Izvorul lui Frezaș”, astfel că am decis refacerea zonei și transformarea acesteia într-un loc de popas, de relaxare sau … de ce nu, seniorii satului să stea la un „Filcău”, în zi de sărbătoare, așa cum este tradiția din moși strămoși.

Așadar, zona a intrat în reparații, iar izvorul – recunoscut pentru apa sa rece și poveștile de odinioară, va fi placat cu piatră de munte și va fi dotat cu mobilier urban, astfel încât fiecare cetățean sau trecător să se poată odihni sau recreea, la susurul izvorului nostru.

La Luna, investim atât în conservarea identității istorice, cât și în viitorul comunității!

Aurel GIURGIU,
Primarul tuturor lunenilor

spot_img

Related Articles

Stay Connected

6,500المشجعينمثل
680أتباعتابع
3,500أتباعتابع
680أتباعتابع
360المشتركينالاشتراك
- Advertisement -spot_img

Latest Articles